Uite ca se intampla…

Stau… ascult muzica… si ma gandesc la ce-a fost odata… cand era bine, acum nu mai e…  e groaznic, e aiurea, nu mai are sens nimic… dar life goes on…

Sa te doara capul nu e mare lucru… sa te doara amintirile… atunci sa vezi durere,  sa simti cum ti se sfasie mintea  in mii de bucatele, fiecare parte incercand sa-si ia teritoriul ei…  oare peste cate nu am trecut? peste multe… dar peste asta… pot sa trec, dar nu vreau… vreau sa imi macine gandurile mintea…  sa ma satur de suferinta…  si eu tot sa mai vreau….

Cineva imi zice ca sunt nebun …bun nu am fost niciodata si nici nu vreau sa fiu… vreau doar sa fiu eu… .  Nu-mi place sa visez viitorul… imi place sa mi-l fac… nu-mi place sa ma dezamagesc singur… prefer sa o faca altii…  optimismul e pentru cei ce asteapta…  mi-a ramas prea putin timp ca sa mai si astept…

Nu pot sa profit de timpul ramas…  gandurile ma tin captiv…  intradevar… stau pe loc… dar imi asez gandurile, le dau ascultare la fiecare, le spun ca vreau sa merg mai departe… iar ele iau fiecare rand pe rand decizia de a ma intoarce la ele sau de a merge mai departe…

Nu ma astept sa inteleaga cineva … dar gandeste-te la ceva… sa zicem ca de maine de dimineatza… nu mai sti nimic de persoana la care tii… nu mai vorbiti… totul s-a terminat, peste noapte… fara nimic… fara explicatii… fiecare isi vede de treaba lui in continuare… fain, nu? …nu ai de unde sa stii cum e pana nu ti se intampla… toti spun ca nu vor asa ceva… dar uite ca se intampla…

Ganduri vs. realitate…

Zi de zi prin mintea mea circula tot felul de ganduri. Ajung uneori sa fiu treaz dar sa nu mai fac parte din aceasta realitate care ma inconjoara… ajung sa imi creez propriul meu timp si spatiu numai gandindu-ma la ceva sau de cele mai multe ori la cineva. Deseori ma intreb de ce nu merg anumite lucruri asa cum as vrea eu, deseori ma intreb daca o anumita persoana tine la mine, deseori ma intreb daca fac ceea ce trebuie, deseori ma intreb ce mai ramane de facut in situatia X. Am ajuns la un punct in care de fiecare data cand gasesc un raspuns mai caut inca unul, iar cand il gasesc si pe al 2-lea….raspunsurile nu imi ajuta la nimic…deoarece raspunsurile gandite de mine ar fi valabile doar sub anumite conditii si variabile care nu se intalnesc in lumea in care traiesc eu fizic, acestea putand fi gasite doar acolo unde nimeni nu poate ajunge… in mintea mea.

Sunt constient ca atat timp cat voi trai  fi intr-un “razboi” continuu cu ceea ce ma inconjoara… sunt constient ca universul acesta nu este facut pentru mine, sunt constient ca aceasta lume nu tine cont de nimic, dar… nu sunt constient inca de ceea ce trebuie sa fac momentan. Spun asta pentru ca inca nu mi-am gasit menirea, inca nu am gasit nimic sa ma faca sa simt ca apartin acestei lumi…

In zadar incerc sa ma simt ca as apartine acestei lumi, cand cineva nu imi ofera o sansa de a arata  ca pot insemna ceva, mai ales ca nici macar sansa de a gresi nu mi-a fost oferita… si din nou ma gandesc: sa fie aceasta lume cea reala aceea de care am nevoie sau gandurile pot tine locul acestui univers trist?

Pentru ce traim?

Daca as adresa in mod arbitrar unor persoane intrebarea: “De ce traiesti?” toate ar veni imediat cu un raspuns. Fiecare ar raspunde ca traieste pentru ceea ce isi doreste. Unii ar spune ca traiesc sa-si vada copii lor mari si la casa lor, altii traiesc pentru a se realiza in viata, unii poate ca ar zice sa faca avere, altii sa manance, altii sa devina celebri, iar altii sa se distreze deoarece viata e scurta .

Eu daca as primi aceasta intrebare nu cred ca as putea sa-mi exprim parerea imediat…As sta intai sa ma gandesc la situatia in care a aflu si sa descopar ce anume m-ar motiva sa traiesc in acel moment. In momentul acesta in care scriu aceste randuri singurul lucru care ma tine in viata este frica de moarte, si nu orice frica, ci frica de a  muri degeaba. Cum vine asta? Chiar daca ar fi sa mor maine nu mi-ar parea rau daca as sti ca am facut ceva in timpul pe care l-am trait care sa conteze pentru cineva drag mie, adica sa mor impacat cu gandul ca am facut ceea ce trebuia pentru persoana care trebuia…

Doua persoane pentru care as face orice indiferent de situatie sunt fratemiu: Adi si soramea: Alina. Ei sunt cei care mi-au fost mai aproape atunci cand trebuia. Chiar daca am mai avut divergente cu ei, tot fratii mei raman si altii ca ei nu voi mai avea niciodata…

Sunt lucruri pentru care nu merita sa mori indiferent de cat de mult ai tine la ele, cum ar fi banii, celebritatea, tara ta, recunostiinta vesnica,  echipa favorita etc…, dar sunt si lucruri pentru care moartea nu cunoaste limite cum ar fi supravietuirea unei persoane apropiate, dorinta de razbunare sau binele celor dragi.

Cred ca intr-un final as raspunde la intrebarea: “De ce traiesti?” cu raspunsul: “Sa nu mor degeaba…”