februarie 2011

Gerul se pare ca incepe sa cedeze, primele raze de soare si primele adieri de aer de primavara au inceput sa apara la Brasov, dar pentru putin timp. Viata mea ramana insa in continuare inghetata, in continuare ma scufund in prapasita care pare ca nu mai are sfarsit.

A fost o saptamana cu cateva raze de lumina in plus, dar s-au stins repede, alungate de gandurile mele mai pesimiste ca niciodata. M-am gandit la faptul ca e mai bine pentru altii ca eu sa nu mai fiu, m-am gandit ca am adus destula suferinta, m-am gandit ca oricat m-as stradui nu pot sa multumesc pe cineva, m-am gandit ca asa nu se mai poate…

Schimbarea e peste tot pe unde intoarc capul, oricat as incerca sa fiu constant, sa fiu in echilibru, nu voi reusi. Degeaba incerc sa fac totul bine, candva nu va mai conta, dar asta nu inseamna ca renunt asa usor.

Pot sa cred ca totul se intampla cu un scop, dar pot de asemenea sa cred ca nimic nu are sens. Pot sa cred in mine, dar asta nu inseamna ca am dreptate. Pot sa cred ca totul e o minciuna, dar pot sa si cred ca acesta este adevarul. Pot sa cred ca te-am iubit candva, dar nu pot sa cred ca am renuntat asa usor. Pot sa cred ca nu am insemnat nimic pentru tine, dar nu pot sa cred ca as merita o alta sansa. Pot sa cred ca tu m-ai uitat, dar nu pot sa cred ca nu iti e mai bine fara mine. Pot sa cred ca am disparut, dar nu pot sa cred ca voi mai reveni vreodata…

Acum frigul m-a zgribulit, stau si tremur,  se pare ca primavara nici ea nu vrea sa ma mai priveasca, a fugit, am ramas cu iarna geroasa care nu face discriminari. Incep sa visez la zilele de vara in agonia mea. Noapte buna…