Poveste fara sfarsit…

Ti-am zis ca am tinut la tine. Tu mi-ai spus ca nu a existat “aceea” chimie. Eu am plecat. Tu tot insisti. Dai vina pe amintirile vremurilor de demult…  Ti-am spus ca drumurile povestilor noastre s-au despartit. Tu vrei sa fii o buna amica. Eu nu vreau. Nu mai pot sa vreau. Nu pot sa te vad doar ca pe o simpla amica, mai ales ca am tinut la tine atata timp. Din acea zi de marti, 20 aprilie 2010, pana…pana nu demult. Amici am destui. Am devenit mai egoist, ma gandesc doar la mine de ceva timp. Am dus destul de grija altora. Nu mai pot sa imi exprim sentimentele fata de nimeni. Eu sunt singurul vinovat. Pentru ca am crezut. Am crezut ca va fi bine. Nu a fost sa fie. Tu nu ai nicio vina. Am fost eu prea optimist.

Am fi putut cuceri lumea, tu cu bunatatea ta nemarginita, eu cu rautatea mea infinita . . .