Desteapta-te romane

E ora 11:28, lumea inca doarme, chiar daca ne-am pus la somn in jurul orei 0:30.  Afara ploua. Cum poti sa dormi atat? Cum poti sa te insulti dormind atat? 11 ore? Si inca nu s-au trezut. 8-9 ore consider ca sunt extrasuficiente chiar si dupa cea mai obositoare zi din viata. Dar nu a fost cea mai obositoare zi din viata. A fost o zi de plimbare lejera, a fost o zi obisnuita.

Multi prefera sa isi iroseasca viata dormind, multi vor sa isi doarma viata. Daca dormi 50% din zi… dormi 50% din viata. Cum sa existe productivitate in tara asta cand romanul de rand prefera sa doarma decat sa gandeasca.

Cocosul deja canta a 6-a oara. Nimeni nu schiteaza nimic.

Se pare ca am din ce in ce mai putine lucruri in comun cu prietenii mei. Trebuie sa imi gasesc altii…

Cimitir de amintiri…

Si am inceput sa sap, si sa dezgrop si sa privesc si sa arunc amintiri. M-am pus pe rasfoit lucruri vechi din camera mea… lucruri pe care le pastram doar pentru ca imi aminteau de o persoana, de alta, sau de mine in alta etapa a viateii mele. Dar cum pot merge mai departe, cum pot sa evoluez, daca nu ma detasez si de aceste lucruri, daca nu le infrunt odata pentru totdeauna?

Am gasit multe lucruri din perioada facultatii, lucruri ce imi aduc aminte de una din cele mai schimbatoare perioade, perioada ce a insemnat bazele evolutiei mele. Am stat si am citit cateva ore ceea ce scriam acum cativa ani buni.  Am zambit, mi-am adus aminte de oamenii de atunci, m-am intristat, m-am gandit la prezent, am zambit si am aruncat la cos hartiile. De asemenea am gasit si unele desene abstracte ce la mâzgăleam pe foile dintre cursuri. Si acum imi mai aduceam aminte la ce ma gandeam cand le faceam. Le-am aruncat si pe acelea. Nu am mai desenat de 3 ani nimic. Am aruncat tot ce imi aducea aminte de acea perioada. Ceva s-a rupt din mine. Ceva a plecat…

Am avut ocazia astfel, sa vad ce am fost si ce am ajuns. Mi-am pierdut naivitatea de acum cativa ani. Am devenit independent. Visez mai putin. Realitatea ma inconjoara. Viata e mai grea… viata e mai frumoasa. Viata merge inainte. Soarele imi zambeste mai des.

Si au trecut doar 4 ani…

“Cimitir de amintiri
Inimi frante si iubiri
Ia la tine si ingroapa
Inca o iubire moarta….” (Aia – Cimitir de amintiri)

23…

Vreme trece, vreme vine…. simt cum usor usor, incep sa ma sting, , incep sa urasc, incep sa detest tot ceea ce se impotriveste logicii mele…

Toate mi se par contra gandirii mele, toti din jurul meu nu percep simplitatea vietii, toti din jurul meu, asteapta sa pice din cer, toti vor totul, nimeni nu ofera nimic…. toti se cred normali, eu incep sa ma cred anormal prin normalitatea mea contrara normalitatii lor anormale.

99,999% din populatia tarii asteia in care traiesc ar crede ca sunt un neadaptat al mediului, societatii si timpului in care traiesc. Aceiasi oameni au valori superficiale in viata de zi cu zi, aceiasi oameni cred tot ce li se spune, aceiasi oameni nu apreciaza o parere, aceiasi oameni vor ramane mereu aceiasi oameni.

Sunt constient de faptul ca nu am cum sa ii schimb, am incercat, nu am avut succes. Sa incerc sa continui nu cred ca are mari sanse de reusita. Sa sper ca isi vor reveni, niciodata.

La 23 de ani am curaj sa spun nu, cand toti ceilalti spun da

La 23 de ani prefer sa imi fac singur dreptate

La 23 de ani realizez ca batranetea nu e o solutie

La 23 de ani stiu ca poate sa nu urmeze un “maine”

La 23 de ani imi e mai usor sa uit decat sa urasc pe cineva

La 23 de ani ma gandesc ca am trecut de jumatatea vietii

La 23 de ani nu ma incanta un “La multi ani”

La 23 de ani nu ma cunoaste nimeni

L a 23 de ani linistea e cea mai frumoasa melodie

La 23 de ani ma gandesc la 24….