“Fericirea e in lucrurile marunte. 1+1=2”

Asa îmi spuneai  acum câteva zile. Am stat. Si m-am gândit. Asa e sau nu e asa? mi-a mâncat câteva ore dintr-o noapte afirmația ta. Am stat, am analizat, am reanalizat.

Răspunsul in continuare…

Sunt perioade in viata noastră când avem tot ce ne dorim, când putem atinge cerul daca ne ridicam pe vârfurile picioarelor, sunt momente in care nimic nu ne poate da la o parte din calea voinței noastre. In aceste perioade fericirea o vedem ca pe un tot unitar. Totul ni se pare ca ne face fericiti, totul este asa cum ar trebui sa fie. In astfel de perioade nu poate fi vorba de “fericiri mărunte”.

De asemenea sunt perioade in viata noastră cand viata nu e asa placuta cum ar trebui sa fie. Sunt momente când nu dorim sa ridicam privirea mai sus de calea pașilor noștri. In aceste momente este o perioada de totul sau nimic. Ori “avem” (nu în sensul de posesie absoluta) acel lucru la care visam zi de zi, ori nu avem nimic. Este momentul in care lucrurile mărunte: o mașina, un cont nelimitat in banca,un palat,  reputația, starea de sănătate, zâmbetul celor din jur, peisajul fabulos, meleagurile pe care ne situam, sau orice altceva ce putem obține cu puterile noastre, ceea ce tine de noi nu ne încântă cu nimic. Pentru ca asta e firea umana. Mereu ne dorim ceea ce nu putem cumpăra, mereu ne dorim ceea ce ni s-ar putea oferi.  Lucrurile care nu se pot cumpăra sunt cele mai de preț, au cea mai mare valoare sentimentala, sunt cele care ne dau motive sa trăim, sunt cele care ne fac sa stam pe linia de plutire.

Sunt momente cand avem iluzia ca ne-am putea preface fericiți din cauza unui lucru mărunt. Asa cum este acel lucru, asa esti si fericirea de moment: măruntă.  In curând realizam ca acea mica fericirea doar ne-a luat gândul de la ce ne dorim noi, doar pentru moment. In curând ne trezim, sau in curând se termina acel mic moment de euforie și ne trezim iar cu privirea in pământ si cu gândul ca a fost doar o amagire, ca nu a durat mai mult. S-ar putea spune deci ca aceste momente de euforie, fac mai mult rău decât bine, intr-adevar sunt plăcute cand se întâmpla, dar sunt condamnate când se termina.

Deci nu, nu vreau sa accept o fericire care e de moment doar pana la primul strat de praf, aceea nu este fericire, aceea este amagire.

Lucrurile marunte iti pot arata orizontul, dar nu pot pasi alaturi de tine.

Zi dupa zi, an dupa an, viata dupa viata

“What’s another year
For someone who’s lost everything that he owns?
What’s another year
For someone who’s getting used to being alone? ” – Johnny Logan – What’s Another Year

Timpul e cel mai mare inamic al nostru, totul se raporteaza la el, tot ce exista pe pamant are legatura cu timpul. Totul se vrea a fi mai rapid, pentru a economisi timp din vietile noastre, totul se vrea la termen, totul se vrea batand din palme, totul trebuie sa fie instant. Dar oare ce face cu timpul recuperat prin diverse metode?

Nimic. Mereu ne plangem de timp, ca nu avem, ca nu e de ajuns. Dar oare oferim destul timp? oferim destul timp persoanelor din jurul nostru? Daca avem pretentia sa ni se ofere timp din timpul unei persoane, noi de ce nu oferim timp? Pentru ca suntem oameni. Vrem tot fara sa oferim nimic in schimb.

…

De multe ori am spus ca timpul este tot ce mi-a mai ramas. Am pierdut totul. Sau nu am avut nimic. Tot aia e… Timpul mereu era singurul lucru care nu imi lipsea… Mereu gaseam timp pentru altii, mereu incercam sa le ofer putin din timpul meu celor care aveau nevoie de el. Sau cel putin de cele mai multe ori. Si tot ofeream, si dadeam, azi 5 minute, maine 10, apoi 2 ore, apoi 5 ore, etc…

Mereu cand imi ofeream timpul incercam sa inteleg persoana in cauza, incercam sa ii ofer un sprijin daca puteam, un sfat bun macar, sau macar incercam sa ii vad un zambet pe buze.

Cateodata se intampla sa am nevoie de timpul unei persoane, de intelegere, de o vorba buna, de cineva care sa ma faca sa pot privi din nou inainte. Daca se intampla sa existe cineva, de cele mai multe ori acea persoana alege sa “imi tina de urat” din obligatie, poate pentru ca odata i-am oferit 5 minute din viata mea. Nu asa functioneaza. Oferi pentru ca vrei, nu pentru ca te simti obligat.

Si incep sa fiu egoist, sa imi pese de mine, doar de mine, incep sa uit, sa uit tot ce candva mi-a placut, incep sa devin un om de aruncat la gunoi, sau un gunoi de om, nu ma pot decide. Si asa parca incep sa ma simt mai bine. Dar nu e ceva ce imi place, nu ma mandresc cu faptul ca am devenit un gunoi pentru ca stiu ca undeva pe parcursul vietii noastre toti suntem asa.

…………………………………………………………………………………

Zi dupa zi alerg spre fericire. A mea este doar daca e si a altora. Dar se pare ca ea fuge mai repede ca mine, mereu sunt motive, mereu sunt actiuni, mereu sunt consecinte, mereu fac asa cum consider ca e mai bine. Zi de zi.

In fiecare an imi spun ca e pentru ultima data, dar mereu optimismul ma impinge mai departe, ma impinge sa incerc, sa ma zbat, sa incerc sa fac sa fie totul bine. In fiecare an se termina la fel. La fel cum a inceput. An de an.

Viata e singurul lucru care nu se repeta, viata e unica zi de zi, an de an. Ea inseamna existenta mea pe aceasta planeta. Nu am multe pretentii de la ea. Doar sa nu ma mai faca sa alerg asa de mult. Pentru ca intr-o zi poate am sa-i intorc spatele si am sa mai refuz sa particip la cros.

Stiu ca lucrurile bune se intampla atunci cand te astepti mai putin. Dar de ce nu se intampla atunci cand iti doresti cu adevarat si ai cea mai mare nevoie de ele? De ce viata vrea sa ma transforme in campion mondial la alergat? Care sa imi fie premiul?

De ce oamenilor constienti de ceea ce ii inconjoara li se intampla cele  mai mari rahaturi? Pentru ca doar cei constienti realizeaza ca se intampla ceva cu ei? Nu e mai simplu sa fiu natang si sa nu ma intereseze proximitatea mea? nu ar fi mai simplu?

Zi de zi ma gandesc ca anii trec unii mai repede decat altii, ca nu mai am nimic de pierdut decat viata mea. Sa mai incerc sa mai fac ceva? pentru ce bun? pentru cine? in 22 de ani si ceva sunt constient ca am vazut destule, dar nu le-am vazut pe toate. Nimeni nu le poate vedea pe toate sau sti pe toate. Atunci la ce bun?

Time-out social

Ce inseamna acest lucru? Inseamna ca in curand voi lua pauza de la orice activitati sociale, iar daca sunt obligatorii, sau totusi se intampla, implicarea mea va fi zero.

Inseamna ca nu ma mai intalnesc cu nimeni,  nu mai sun pe nimeni decat daca este strict necesar, incerc sa imi limitez iesirile in oras, la serviciu voi merge cat va fi nevoie, ma voi detasa de cunoscuti, voi deveni mai retras, nu voi mai fi usor de gasit, nu voi mai sta la povesti cu diverse persoane, mai pe scurt voi incerca sa renunt la societate pentru o perioada de timp.

Cat va dura? Poate o saptamana, poate o luna, poate un an. Nu cunosc termenul, poate pana cand voi dori eu, poate va incepe sa-mi placa asa, si imi voi prelungi pauza.

De ce fac lucrul acesta? Pentru ca vreau sa incerc ceva. Vreau sa fac ceva constructiv in aceasta perioada, ceva constructiv pentru mine si viitorul meu.

Este obligatorie aceasta pauza sociala? Nu este, dar in momentul actual, asa consider eu ca este cel mai bine pentru mine si pentru cei care ma cunosc.

Deci, Time-out!

Sentimente inselate…

Sentimentele ne sunt mereu inselate, am cedat sufleteste, inimile nu sunt date, nu mai suporta chinul provocat de-apropiati, in carnetul cu deceptii mai toti sunt consemnati…

Inselam sentimentele, sentimentele ne inseala pe noi. Vrem sa fim cinstiti cu noi insine, dar ajungem sa ne mintim. Ajungem sa credem ca totul va fi bine, ajungem sa credem ca optimismul ne poate salva, ajungem sa cautam hrana pentru sufletele noastre in orice lucru frumos, ajungem sa credem ca mai rau de atat nu poate fi, ajungem sa credem ca oricine merita o sansa… ajunge sa credem prea multe…

De cele mai multe ori in viata ne implicam in lucrurile care ne fac cea mai mare placere cu totul, ne implicam chiar si sentimentele, ne implicam increderea, ne implicam optimismul. Dar ce se intampla cand lucrul acela care ne face cea mai mare placere se dovedeste insignifiant, ce se intampla cand ne trezim intr-o zi cand realizezi ca esti implicat cat se poate de mult intr-un lucru, iar acel lucru pare sa nu se indrepte in nicio directie? Incepi si te analizezi, incepi sa realizezi ca s-a dus naibii o parte din tine, incepi sa nu te mai regasesti, incepi sa cauti raspunsuri. Bineinteles ca nu gasesti, sau cel putin nu vrei sa le gasesti pentru ca s-ar putea sa-ti faca mintea praf.

Si ce incepi sa faci? Incepi sa te detasesi, sa nu ii mai suporti pe cei carora le-ai oferit increderea ta, sa nu mai vorbesti cu ei, sau daca o faci, sa iti mai pese mai mult de o piatra careia ii dai cu piciorul pe strada decat de ei, pentru ca atunci cand ti-a pasat de ei, ei erau indiferenti, iar cand lor incepe sa le pese, e prea tarziu. Incepi sa te inchizi in propriul univers, incepi sa ti-l creezi asa cum vrei tu, incepi sa uiti cum e realitatea, astepti sa vina noaptea sa intri in universul tau, pe care doar tu il stii in care colt al mintii tale in gasesti, incepi sa il cresti, si apoi incepe sa te acapareze. Uiti de realitatea din afara mintii tale, uiti de ei, de cei care ti-a pasat vreodata, uiti de cei pe care ii puneai mai presus de tine candva, uiti de tot…

De ce se intampla toate acestea? Pentru ca incercam sa facem totul posibil , pentru ca ne pasa, de cele mai multe ori prea mult de cei pe langa noi, pentru ca in viata nu totul se rezuma la doar de ce iti pasa tie cel mai mult. In viata putine sunt persoanele care te sustin si le pasa de tine.

Cine e de vina pentru toate acestea? Noi, noi înșine pentru ca ne implicam prea mult in mult prea multe, iar acest lucru ne face vulnerabili.

Ce e de facut? Sa iti inseli sentimentele inainte ca ele sa te insele pe tine, sa incerci sa iti pese mai putin si mai rar…

 

P.S. Nu inteleg de ce am folosit alta persoana decat persoana I singular.

P.S. 2 Momentan e doar o idee, foarte posibil sa devina realitate in curand.

 

Oameni, partea 1

De-a lungul vietii mele mi-a fost dat sa am de-a face cu o gramada de tipuri de oameni, poate si prin natura job-urilor avute, poate si prin felul meu de a fi.

Eu recunosc, sunt o persoana care uraste oamenii, oamenii  prosti, dar nu cei prosti pe care nu ii duce capul, ci cei pe care ii duce dar nu il folosesc. Ii displac cei care nu au altceva de facut toata ziua decat sa stea in haita, si sa nu realizeze nimic, ca apoi cand, din greseala, vorbesti cu ei sa-ti spuna ca nu au ce face, ca asta e viata, ca mai mult nu se poate, ca poate castiga la loto fara sa joace, ca or sa plece in afara si o sa fie bine. Si te intalnesti peste niste ani cu ei. Si surpriza, tot la fel zic, ca nu au ce face, ca asa e viata, si ghici ce? tot in aceasi haita de oameni cu ziua umbla(se gandesc doar de la o zi pe alta),  si in acest timp nu au incercat sa schimbe nimic, nu au incercat sa faca nimic pentru ei, pentru cei apropiati sa le fie mai bine.

Sunt oameni care se uita la aproapele lor, gandindu-se:”daca prietenul asta al meu nu face nimic, eu de ce as fi mai prost sa fac ceva? dupaia daca nu mai e prietenul meu?” Si asa stau acesti oameni, ca niste paraziti toata ziua, scarpinandu-se in fund si uitandu-se unul la altul.

Sunt oameni care cândva au fost prieteni cu tine, dar datorita prostiei lor, tu ai decis sa renunti la “prietenia lor”, aceasta putând doar sa te tragă în jos pe scara evoluției. Si asa e cel mai bine.

Si se trezesc ei pe la 23-25 de ani injurand de dimineata:”Baga-mi-as p***, nu am tigari azi, las ca imi da xulescu 2 cand mergem la o cafea la Mc”. In astfel de locuri merg acesti oameni doar ca sa-si apere statutul social, si sa aibe cu ce se lauda in fata pitzipoancei care umba cu ei, sau in fata unei potentiale (bineinteles, tot pitzipoanca de valoare) care cand il intreaba ce a facut intr-o zi, el raspunde ca a fost pe la Mc, si0-a baut cafeaua, si apoi a iesit cu baietii, dar nu spune ca a iesit cu baietii la fluierat dupa alte rapciugi de pitzi-uri.

Acesti oameni mereu asteapta sa se intample ceva cu ei, mereu asteapta sa le pice din cosmos ceva, poate, poate, nu vor trebui sa faca nimic toata viata lor. Se si comporta de cele mai multe ori ca cele mai mari gunoaie, ignoranti, plini de ei, plini de rahatul din capul lor. Oamenii acestii doar scad media iq-ului global, doar tin umbra degeaba pamantului, doar imi consuma mie si tie aerul degeaba.

De cele mai multe ori se alege praful de ei, ajungând câteodată într-un punct în care nu își mai pot apară statutul social, nemaiavând finanțare. Si se duce naibii tot sistemul lor, si vin la tine sa le dai o idee, sa te intrebe ce sa faca, in ce fel sa le fie bine.

Si tu atunci nu poti decat sa ii privesti cu dispret si sa pleci mai departe. De ce? Pentru ca poti.