Un alt nou inceput…

A trecut ceva vreme de cand mi-am asternut gandurile pe “hartie”. A fost o perioada fericita. A fost si o perioada zbuciumata. A fost o perioada care s-a incheiat binainteles nu asa cum mi-as fi dorit. A trebuit sa spun adio, a trebuit sa plec, a trebuit sa o iau de la inceput.

Ne-am plimbat toata ziua prin centru, am vazut locuri care nu le-am vazut niciodata chiar daca erau sub nasul meu, am ajuns acasa, ne-am pus la somn. Nu puteam sa dorm pentru ca stiam ce va urma, nu am inchis un ochi toata noaptea. S-a crapat de ziua, urma sa plece de dimineata, la 9 eram la autogara asteptand. Ploua mocaneste, nici un semn ca s-ar opri. “Stii? Te iubesc, dar nu merge… Vreau sa ne despartim.”, EA: “ok… daca tu asta iti doresti… si m-a luat in brate sarutandu-ma pana a plecat masina ei, cu ea cu tot…A trebuit luata aceasta decizie. Ar fi suferit mai tarziu mai mult decat acum.

Am plans atunci, pe 21 septembrie, dupa mai bine de 4 ani si jumatate, si nu m-am putut opri, am plans pana nu am mai avut lacrimi sa plang. Imi lipsea.

Stiu ca avea visele ei si eu nu puteam sa i le rezolv, ea mi-a zis de la inceput, mi-a spus de visele ei. Am crezut ca pot sa fac imposibilul posibil. Am incercat. Am luptat. Am esuat.

Si da, m-as fi vazut langa ea fiind batran, in fata focului cu o cana de vin fiert sub nas. Dar viata nu e corecta…

Puteam sa ne amagim in continuare ca totul ar fi fost bine, puteam sa suferim si sa spunem ca totul ar fi fost excelent si ca nu vedem nicio piedica, dar ne-am fi mintit si ne-am fi chinuit si ne-am fi mintit iar… dar ce rost are minciuna intr-o relatie? nu are…

Au trecut 2 luni si jumatate de atunci, a mai trecut durerea, dar golul tot a ramas. M-am inecat in munca, munca si iar munca. Plec de la birou la opt, noua seara, doar ca sa imi tin mintea ocupata. Weekendurile le dorm, iar cand nu le dorm, le lucrez, le butonez, le pierd cu filme sf…

Nu cred ca am mai iesit de atunci prin oras. Pe oriunde merg parca ma vad cu ea tinandu-ne de mana si comportandu-ne ca doi copii. si doare…

The book of love is long and boring
No one can lift the damn thing
It’s full of charts and facts, some figures and instructions for dancing

The Book Of Love – Peter Gabriel

Decembrie 2013…

E o perioada stranie cea prin care trec. Nu simt ca traiesc, simt doar ca astept sa treaca zilele una dupa alta, simt doar ca totul se rezuma la ciclul saptamana de lucru – weekend. Cele 40 de ore saptamanale trec extrem de repede, weekend-ul chiar mai repede. Mi-am luat cateva zile libere saptamana aceasta. Credeam ca merg la Cluj. Nu am ajuns. Nu ma astepta nimeni acolo. Asta e viata. Data viitoare, poate…

Imi e greu sa lupt de unul singur mai ales cand nu vad o finalitate. Stiu care e scopul meu in viata asta. Sa fiu erou. Eroul propriei vieti. Sa ma salvez de oricate ori trebuie si am nevoie. Insa nu e asa simplu… in ultima vreme eroul din mine s-a facut cam lenes, nu mai are chef de salvari de situatie, nu mai are chef sa imi explice ce e bine si ce e rau. I-am castigat increderea… de ar sti ce fraier a fost cand a ales sa nu mai fie acolo mereu… L-am pacalit. I-am zis  ca e totul bine, ca progresez, ca incep sa vad luminita de la capatul tunelului, si a crezut fraierul. L-am mintit frumos. I-am aratat ca pot. Pana a lasat garda jos si m-a lasat sa imi fac de cap. Nenorocitu’… Imi e dor de el. Sa vina, sa traga de mine sa stau treaz cu noptile si sa mai invat cate ceva.

…Si a uitat fraeru’ sa imi interzica sa iubesc pe cineva. Si am comis-o. Si am iubit iar, si iar am fost ranit. Nu ma invat niciodata. Bine, stiam ca va fi greu, eram pregatit sa lupt… dar pentru cateva momente am crezut ca asta e momentul fericirii mele, si bineinteles ca m-am inselat amarnic. Au fost doar cateva clipe.

Trebuie sa incep iar sa privesc totul cu indiferenta. Era mult mai bine atunci. Nu inteleg de ce tot imi pasa de orisice… Indiferenta – solutia tuturor problemelor… atat de simplu, atat de eficient.

Am gresit…

Aseara. Cand discutam. Cand am zis “da tu nu ai fost niciodata a mea”. Nu a sunat bine deloc. Un om nu poate apartine altui om niciodata. Oamenii trebuie sa fie liberi sa gandeasca, sa faca si sa simta orice cred ei de cuviinta. Asta e parerea mea. Asta a fost din totdeauna. Nimeni nu e stapanul nimanui.

Ma refeream la lucruri de facut in viata. Nu mai am lucruri pentru care sa mai traiesc ca sa le fac. Tot ce am vrut am facut. Ce as vrea sa mai fac in viitor, doar mofturi.

Si “de azi” sa plec de pe lumea asta nu as avea niciun regret, decat poate acela ca nu am incercat sa inteleg mai bine anumiti oameni. As pleca impacat cu mine, cu gandul meu si cu ratiunea ca am incercat sa fac totul cat mai bine. Ca nu a iesit ceea ce speram, ca nu s-a intamplat asa cum doream… partea a doua…

Stiu ca gresesc mai mereu, dar nu o fac voit. Doar ca asa imi iese… Scuza-ma…

Viata trece, viata vine…

S-au creat multe amintiri in ultimii 2 ani in mintea mea. Pentru unele dintre ele iti sunt recunoscator. Mi-au tinut de foame in zilele innorate, in zilele in care  traiam doar din amintiri. Soarta a facut ca vietile noastre sa urmeze cai diferite la un moment dat…….

Acum sunt convins ca a fost cel mai bine asa. Suntem prea diferiti, chiar daca initial am crezut contrariul. Tu esti o diva, eu un necunoscut, tu esti o visatoare, eu un nedormit, tu te implici, eu ma explic, tu esti povestitoarea, eu sunt publicul, tie isi pasa, pe mine nu ma impresioneaza, tu esti naiva, eu analitic, tu ocolesti, eu fac loc, tu esti actrita, eu regizor, tu esti in viata, eu pe moarte…

O viata ai! Fa-o sa conteze! La multi ani R.!

Te iubesc?

Primul sarut a fost pe la vreo 11-12 ani in tabara in Covasna. Nu ii mai retin numele, era cu vreo 2-3 ani mai mare ca mine… a fost scurt. Prima potentiala prietena tin minte tot in aceeasi vara. Am fost la o plimbare si am mancat o placinta cu branza. A doua oara nu am mai iesit. O chema Leda parca. Mai incolo peste vreo 1-2 ani aveam un “crush” pentru Luci, vecina de la 4, mi-a trecut repede cand am aflat ca e cu altcineva. In ultimul an de gimnaziu mi se pusese pata pe Ina. Pana atunci eram 2 inamici, dar imi devenise simpatica.

In liceu i-am spus prima data lui Roxi P. ca tin la ea la un chef la sfarsit de a 12-a dupa Bac. Nu am mai vazut-o de atunci. Doar s-a folosit de mine sa o ajut la bac. In aceasi perioada vorbeam mult cu Miha. A fost o treaba la distanta. Ea m-a invatat ca lucrurile la distanta nu merg. Ilinca mi-a confirmat acest lucru. Dar am ramas amici si pana in ziua de azi.

Am inceput facultatea. Am vazut-o pe B.A.M. intr-o marti, iar vineri deja eram cu gandul la EA. Au fost zile frumoase atunci. Cand vad trandafiri albastri la ea ma gandesc.

Am plecat la mare. Sa bohotesc(stiu, nu e in dex, intrebati-ma daca nu stiti ce inseamna). Maria era o fata sociabila. In ultima seara la mare Emma m-a dezmierdat cu sarutari fine. Ne-am mai vazut o singura data, nu ne-am facut planuri. Orice sarut cu o tenta vaga de tigari ma duce cu gandul la ea.  Acum 2 primaveri Oxi credea ca e destinul. Eu stiam ca e doar de o noapte, doua(3 au fost).Zici Oxi, zici alcool. Roxi E. M-a fascinat cu zambetul ei. Stefania era mare amatoare de plimbari pe plaja. Ioana era prea emotiva, dar acea noapte pe plaja cand dansam pe melodiile lui Akcent, mai ales cea cu buchetul de trandafiri de roua, nu o voi uita. I-am pierdut numarul de telefon cand mi-am uitat telefonul in maxi-taxi. Nu m-a mai sunat niciodata. Roxi R. a fost perechea din melodia cu Vama Veche. Dar a fost doar o vara, nici macar. Am incercat sa fiu romantic in toamna-iarna 2010 cu Roxi E. Nu a functionat. Romantismul a murit de mult. Misha in primavara a crezut ca se poate orisicum. Nu a fost asa, chiar daca am incercat de 2 ori. Avea o prietena draguta. Eu eram cu gandul departe.

Apoi a inceput “rebeliunea”. Fiecare zi de weekend era o aventura, in fiecare sfarsit de saptamana cineva imi credea minciunile… Ce fiinte naive…

De ce am scris toate astea? Pentru ca mi s-a pus pata cand ascultam astazi “Iris – Stele in par”. Am ajuns la concluzia ca NU TE MAI IUBESC. Te-am iubit candva, la momentul respectiv.M-am saturat sa traiesc din amintiri. Tu ai dat cu piciorul. Acum nu imi mai pasa. Ai fost o etapa a vietii mele, te-am folosit ca obiect de studiu (neintentionat). Acum e prea tarziu. Life goes on.

Un an…

A trecut un an de cand te-am cunoscut. Fix un an. Un an plin de insemnari, de realizari, de deceptii, de suparari, de bune, de rele…

Te-am vazut la Magnolia prima data, iti eram “profesor” cica, mi-ai dat viata peste cap din momentul cand ai zambit prima data, stiam ca ai sa ma faci sa sufar candva, si asa a fost…

Te-ai jucat cu mintea mea  asa cum ai vrut, chiar daca tu nu realizai asta.  Mi-am lasat mintea sa imi fuga deseori la tine si inapoi, drumurile fiind deja bine batatorite…

Am incercat sa te inteleg, am incercat sa fiu acolo, dar ceva m-a oprit, m-a oprit gandul ca as putea gresi si s-ar ruina tot, si ai disparea de tot… ai pleca din universul asta, din universul meu…

Cateodata drumurile noastre uneori s-au mai intersectat, alteori s-au departat, fiecare incercand sa isi traiasca viata…

Nu voi uita niciodata zile precum cele de la Iasi si Piatra Neamt, zilele insorite de la mare, zilele de iarna de la Brasov…

Nu stiu ce va fi in continuare, ce va urma, dar stiu ca sunt incantat de cunostinta chiar si dupa 1 an! La multi ani R.!

Viata-i o trista comedie…

Imi place viata, imi iubesc viata, nu as schimba-o pentru nimic in lume,  nu as modifica-o daca m-as putea intoarce in timp niciodata. E viata mea roz? nu e, nici macar o nuanta de negru mai deschis… de cele mai multe ori e intunecata, rece, si pustie. Dar nu ma poate opri o culoare sa nu incerc sa fac tot ce imi doresc…

Viata unui om inseamna totul: greselile ne invata, succesele doar ne premiaza. Viata ne face sa zambim asa cum simplu ne poate face sa varsam lacrimi.

Zambim cand vedem o persoana draga. Tristi cand o vedem cu altcineva.

Zambim cand afara e soare. Tristi cand ploua.

Zambim cand suntem sanatosi. Tristi cand suferim.

Zambim cand facem ceva ce ne place. Tristi cand nu ne mai place.

Zambim cand prietenii ne sunt aproape. Tristi cand ne dau la o parte.

Zambim cand putem sa ajutam pe cineva. Tristi cand nu putem sa ii ajutam mai mult.

Zambim cand incepem sa citim o carte. Tristi cand o terminam si vrem sa stim continuarea.

Zambim cand suntem mintiti. Tristi cand ni se spune adevarul.

Zambim cand putem muta muntii. Tristi cand nu mai avem ce muta.

Zambim cand se intampla. Tristi cand se termina.

Zambim cand iubim. Tristi cand nu suntem iubiti.

Zambim cand suntem iubiti. Tristi cand nu mai putem iubi.

Fiecare zi este unica in viata noastra, chiar daca facem aceleasi lucruri de mult timp. In fiecare zi ganduri noi ies la suprafata, ganduri noi ne macina, ganduri noi ne fac sa zambim sau sa ne intristam.  Viata este frumoasa, nu pentru ca poate fi foarta simpla, ci datorita faptului ca mereu trecem prin necazuri suparari, iar apoi incepem sa apreciem mai mult ceea ce aveam de mult, dar nu vedeam ce era sub ochii nostrii.

Nu putem avea ce a trecut, nu mai putem avea ce am pierdut. Dar putem sa profitam de fiecare minut din viata noastra sa incercam sa facem mai bine ceea ce nu a iesit din prima.

Fara lacrimi nu exista fericire, fara fericire nu exista viata. Gaseste echilibrul si traieste-ti viata asa cum trebuie…

Sentimente inselate…

Sentimentele ne sunt mereu inselate, am cedat sufleteste, inimile nu sunt date, nu mai suporta chinul provocat de-apropiati, in carnetul cu deceptii mai toti sunt consemnati…

Inselam sentimentele, sentimentele ne inseala pe noi. Vrem sa fim cinstiti cu noi insine, dar ajungem sa ne mintim. Ajungem sa credem ca totul va fi bine, ajungem sa credem ca optimismul ne poate salva, ajungem sa cautam hrana pentru sufletele noastre in orice lucru frumos, ajungem sa credem ca mai rau de atat nu poate fi, ajungem sa credem ca oricine merita o sansa… ajunge sa credem prea multe…

De cele mai multe ori in viata ne implicam in lucrurile care ne fac cea mai mare placere cu totul, ne implicam chiar si sentimentele, ne implicam increderea, ne implicam optimismul. Dar ce se intampla cand lucrul acela care ne face cea mai mare placere se dovedeste insignifiant, ce se intampla cand ne trezim intr-o zi cand realizezi ca esti implicat cat se poate de mult intr-un lucru, iar acel lucru pare sa nu se indrepte in nicio directie? Incepi si te analizezi, incepi sa realizezi ca s-a dus naibii o parte din tine, incepi sa nu te mai regasesti, incepi sa cauti raspunsuri. Bineinteles ca nu gasesti, sau cel putin nu vrei sa le gasesti pentru ca s-ar putea sa-ti faca mintea praf.

Si ce incepi sa faci? Incepi sa te detasesi, sa nu ii mai suporti pe cei carora le-ai oferit increderea ta, sa nu mai vorbesti cu ei, sau daca o faci, sa iti mai pese mai mult de o piatra careia ii dai cu piciorul pe strada decat de ei, pentru ca atunci cand ti-a pasat de ei, ei erau indiferenti, iar cand lor incepe sa le pese, e prea tarziu. Incepi sa te inchizi in propriul univers, incepi sa ti-l creezi asa cum vrei tu, incepi sa uiti cum e realitatea, astepti sa vina noaptea sa intri in universul tau, pe care doar tu il stii in care colt al mintii tale in gasesti, incepi sa il cresti, si apoi incepe sa te acapareze. Uiti de realitatea din afara mintii tale, uiti de ei, de cei care ti-a pasat vreodata, uiti de cei pe care ii puneai mai presus de tine candva, uiti de tot…

De ce se intampla toate acestea? Pentru ca incercam sa facem totul posibil , pentru ca ne pasa, de cele mai multe ori prea mult de cei pe langa noi, pentru ca in viata nu totul se rezuma la doar de ce iti pasa tie cel mai mult. In viata putine sunt persoanele care te sustin si le pasa de tine.

Cine e de vina pentru toate acestea? Noi, noi înșine pentru ca ne implicam prea mult in mult prea multe, iar acest lucru ne face vulnerabili.

Ce e de facut? Sa iti inseli sentimentele inainte ca ele sa te insele pe tine, sa incerci sa iti pese mai putin si mai rar…

 

P.S. Nu inteleg de ce am folosit alta persoana decat persoana I singular.

P.S. 2 Momentan e doar o idee, foarte posibil sa devina realitate in curand.

 

Ea…(7)

… o zi insorita de primavara, 15 aprilie 2009… caldura placuta… eram la facultate la un laborator… plictiseala infernala… ce sa fac? hai sa intru pe siteul facultatii sa vad orarul la toate grupele. EA ar fi terminat la aceeasi ora… hmmm… ma gandeam:  sa ne intersectam pe coridor, sa nu ne intersectam?… aveam laboratoarele la 2 usi distanta… acelasi etaj… deci erau sanse… pe coridor ma intalnesc cu 2 colege… le salut, merg mai departe, cobor pe scari……in 20 de secunde sunt jos la parter unde ma intalnesc cu un fost coleg… era cu prietena… stam vreo 20-30 de secunde de vorba… ce mai faci?…bla-bla-bla… salut… bye… bun… dau apoi sa ma duc catre parc, aveam niste treaba la posta… ajung langa posta din centru… traversez sa scot niste bani de la bancomat… si in timp ce stateam la coada… mai erau vreo 3 persoane in fata mea… ma gandeam cam asa… sa vezi ca atunci cand am sa ies din posta, am sa ma intalnesc cu EA pentru ca va trece sa mearga in statie sa isi ia autobuzul catre casa. imi vine randul la bancomat… imi iau cat imi trebuie… traversez din nou… intru la posta… 2 persoane in fata mea… in 2 minute mi-a venit randul… platesc… dau sa ies… o iau pe langa primarie… dar nu eram decis pe unde sa o iau… sa traversez sa merg prin parc sau sa merg direct acasa?… vremea era buna de o plimbare… dau un pas pe strada sa traversez sa o iau prin parc… ce sa vad… trecea EA… cu unul…  nu vreau sa ii dau  nume… si tocmai la acest lucru ma gandisem cu 3 minute in urma… sa nu ma intalnesc cu EA… cu unul… nu stiu daca m-a vazut sau nu… putin imi mai pasa, vizibilitatea era buna… dar distanta era de vreo 25 de metri… in fractiunea aia de secunda cat am privit-o, iar am zis ca se sfarseste pamantul sub picioarele mele…  nu stiu cum, dar mi-am pastrat calmul… si m-am indreptat cu pasi repezi fara sa privesc in urma catre statie sa iau autobuzul spre casa…

… nu imi e frica sau teama sa dau ochii cu EA, dar nu imi place sa ma intalnesc cu EA si cu unul, si nicidecum nu e gelozie sau ceva de genul… pur si simplu… nu il sufar pe acel individ din diverse motive si nu sunt putine…

… asta cred ca a fost ultima picatura care a umplut paharul (sau butoiul… nush care… dar nu cel de suparare sau ceva asemanator)… nu ca as fi suparat… nici bine nu imi e (sau mi-a fost?)… dar e genul de intamplare care te face sa mergi mai departe… sa nu privesti in urma, sa uiti, sa iti vezi de viata in continuare, sa te schimbi.

… ceea ce m-a surprins e faptul ca am simtit ca se va intampla ceva… ca ar urma sa ma intalnesc cumva cu EA… si nu imi va face placere… si nu e prima data… acum ceva timp… am “simtit”  si ca s-a intors de la bunci… cu toate ca nu mi-a spus nimeni ca ar fi plecata… ceea ce am aflat pe urma…

… EA a fost un episod din viata mea… unul destul de lung… dar s-a terminat… nu cum as fi vrut… dar asta e… in viata nu iti ies toate asa cum vrei… mai trebuie sa si suferi, sa iti cureti ranile, sa plangi…dar… NU REGRET NIMIC. ABSOLUT NIMIC.

… SFARSIT…

Ea…(6)

… si a venit septembrie 2008… EA se pregatea de cateva zile pentru o restanta la analiza matematica, invatse putin chiar si in minivacanta din urma cu 2 saptamani… stiam ca merge la examen… stiam de la ce ora… stiam la cat termina…

… am plecat cu gandul spre facultate ca sa o astept, sa mergem la o plimbare, sa vorbim… ajung… intreb… inca nu iesise nimeni… mai dau un tur de facultate si revin la intrarea in sala… si astept, si astept, si astept… iesise toata lumea… ma uit in sala… nu mai era nimeni… ies din facultate… ii dau un mesaj sa o intreb ce a facut si pe unde e… imi raspunde ca era deja acasa…

… si trece vremea… trece septembrie… si eu nu am mai vazut-o…

…ori de cate ori incercam sa ne vedem… ea imi taia oarecum elanul, EA evita acest lucru… eram trist, eram suparat, eram abatut… incercam sa-mi iau gandul de la EA, dar nu puteam nicicum… asa ca hotarasem sa imi gasesc ceva de lucru, intamplarea a facut sa imi gasesc ceva de noapte, excelent cat sa ma tina cu mintea ocupata…

… la facultate nu mai mergeam, nu vroiam sa dau ochii cu EA, incercam sa o evit, incercam sa ma protejez… mda, pe cine incercam eu sa pacalesc? inca mai tineam la ea, inca imi era draga in continuare, inca speram, inca vroia sa cred ca o sa fie bine… degeaba…

… lunile au trecut in graba pe langa mine, devenisem indiferent la multe lucruri care ma inconjurau, dar raspundeam la orice stimul care imi amintea de EA…, amintirea ei inca imi era proaspata in minte…

… auzisem ceva zvonuri intre timp ca cineva ar fi cu EA… nu am vrut sa cred asa ceva… pana cand…

… pana cand a venit data de 22 ianuarie 2009, o zi insorita si calduroasa de iarna… eram cu niste treaba in oras, prin centru, chiar iesisem de la posta dupa ce platisem niste facturi, si vroiam sa merg in sus pe republicii la o plimbare scurta inainte de a ma indrepta spre casa…

… nu fac 40 de metri de la iesirea din posta ca ma intalnesc cu EA si cu cineva… se tinea de mana cu acel cineva, dar cand m-a vazut instantaneu si-au despartit mainile… tot ce am fost atunci in stare sa zic, cred ca a fost un “buna”, EA respunzand… si intrebandu-ma ce fac… eu raspunzand la randul meu,  scurt: “la o plimbare, trebuie sa plec…pa”…

… si asta a fost… in momentul urmator stiu doar ca am plecat de langa ei, si am luat-o intr-o directie opusa lor, in momentele acelea parca tot pamantul imi fugea de sub picioare… refuzam sa cred ce tocmai vazusem… nu cred ca mai simtisem vreodata pana atunci asa ceva… era ceva… ceva care nu ii doresc nimanui sa simta…

… ajung acasa… intru… ma intreaba tata ceva…nici nu mai stiu daca i-am raspuns ceva… ma duc in camera… ma asez pe pat… si parca toate amintirile incepeau sa mi se deruleze prin fata ochilor, eu fiind un simplu spectator la acest film imaginar…

… am stat ravasit ceva timp dupa aceasta zi… nu mai avea chef de nimic, nimic nu mai era pe gustul meu, nimic nu mai avea sens…

… au trecut cateva luni… era 2 martie 2009, era ziua ei… ii trimit o felicitare  pe mail, asa cum facusem si cu un an in urma atunci cand incepuse totul si ii las patru versuri dintr-o melodie care imi e foarte draga si care ma face sa imi aduc aminte de EA ori de cate ori o ascult:

“I hope you’re learning to listen
And I hope you’re learning to stay
And I hope you find what you’re missing
And I hope that you’re making you’re way

Electric President – Insomnia”

… i-am spus si intr-un mod sublim ca vreau doar ce e mai bun pentru EA, si ca eu nu voi face nimic sa-i stau impotriva, chiar daca am tinut la EA mai mult decat ar fi tinut cineva… si ca eu nu mai exist pentru EA…

… dar minteam… ma minteam pe mine… inca mai credeam ca poate mai exista o sansa dintr-un univers sa fie altfel… speram… speram degeaba…

…sfarsit partea a VI-a, va urma…