Si inca o data…

Acum un an credeam ca stiu ce e fericirea, acum un an credeam ca fericirea este a mea, acum un an credeam ca mi se cuvine, acum un an credeam ca totul e bine.

Acum un an lucram la mare, era soare, era cald era bine, o “ea” era langa mine, eu eram langa ea, totul parea ca se indreapta catre ceva concret, ca ma cumintesc, ca trebuie sa fiu mai bun in ochii altora.

Dar s-au schimbat toate de atunci, eu nu mai lucrez unde lucram, nu mai lucrez pentru cine lucram, “ea” e doar una din persoanele care si-au lasat numele in amintirea mea, eu am devenit mai rau, in ochii altor persoane, dar in sinea mea doar mai arogant, nu imi mai pasa de multe lucruri. Mai mult dureaza sa notez numere de telefon, decat sa uit persoanele carora le apartin.  Am ajuns sa nu mai stiu care e casa mea. Mai mult sunt plecat decat stau acasa. Prefer sa nu privesc in urma dupa ce plec de undeva.

Acum fericirea e gandul la viitor, fericirea e acel ceva dupa care alergam cu totii,dar pe care nu il prindem niciodata, fericirea e ceva ce nu poti avea, fericirea… fericirea nici ea nu stie ce vrea…

Nu pot sa ma opresc, nu inca, nu pana cand soarele nu va rasari si pe drumul meu, nu pana cand  voi simti eu ca am facut tot ce mi-a stat  in putinta sa-mi indeplinesc obiectivul.

Daca nu te mint, inseamna ca nu imi pasa…

20 iulie 2011

S-a intamplat ceva deosebit azi? nu. Ma chinuie talentul scriitoricesc? nu. Dar de ce titlul acesta?

Pentru ca pot. Multe lume nu intelege ca unele lucruri le faci pentru ca poti, iar cele pe care nu le poti, nu le faci. Logic, nu? da de unde? nimeni nu mai gandeste asa. Toata lumea crede ca poate sa faca tot, toata lumea crede ca pot sa fac tot. Iar daca nu fac tot, pentru ei, nu inseamna ca nu pot sa fac, inseamna ca nu vreau sa fac, nu vreau sa ii ajut, nu vreau sa fac sa fie bine. Bine, poate ca si eu i-am invatat gresit, aratandu-le cand puteam, un lucru extraordinar: eram acolo unde trebuia pentru ei. Si dupa cum stiti, in ziua de azi, sa fii unde trebuie pentru cineva e lucru mare. Si asa a inteles lumea ca daca eu pot sa fac asta, restul sunt nimicuri, nu conteaza ca nu le-am mai facut in viata mea, conteaza pentru ei ca nu vreau sa ii ajut.

Ceva de genul si cu parintii. ei se asteapta sa le rezolve copilul lor, super copilul lor care i-a invatat cu binele, toate cele. Scuzele lor nu pot fi altele decat ca ei au trait alte vremuri si era altfel atunci in perioada lor, ca pretext al neputintei lor. Daca le zici ca nu poti sa ii ajuti cu ceva incep sa te compare cu altii de varsta ta care cica ar fi facut marea cu sarea. Bun, nimic rau pana aici… Dar intrebare pentru parinti: voi v-ati comparat cu parintii altora? voi v-ati comparat cu altii de varsta voastra? Si linsite deodata… raspunsul nu mai vine.

Inainte sa ma intrebi de ce nu te ajut, intreaba-ma daca pot. Daca ai ajuns sa vorbesti cu mine si nu te-am expediat inseamna ca vreau sa te ajut. Ca daca nu vroiam sa te ajut nu mai apucai sa imi pui nici o intrebare, erai expediat deja. Dar asta nu inseamna ca si pot mereu. Si da mereu incerc sa fie bine. Daca nu iese asa, nu inseamna ca am vrut sa iasa rau, ci pur si simplu asta e viata, cateodata nu iti iese asa cum vrei.