O zi de vineri ca oricare alta… trezit dimineata, mers la lucru, lucrat, venit acasa, mancat, butonat… mai tarziu dormit. Dar nu e bine. Ceva nu se leaga. Muzica ruleaza. Mi-a ramas in cap melodia lui Smiley – Plec pe Marte…. De-as avea bilet… acum as pleca. Mi-am adus aminte de “de maine”…au trecut luni bune de zile de cand nu imi mai zic nimic “de maine”… dar nici de acum nu ma apuc. Pur si simplu nu imi mai planific nimic. Si culmea. Nimic se intampla. Nimic azi, nimic ieri, nimic maine. Timpul trece. Al naibii de repede, prea repede. Ieri parca a fost luni, au trecut cele 40 de ore de munca… a trecut si saptamana…
Ma plimbam aseara prin oras, eram pe bulevardul Saturn daca nu ma insel, eram singur pe drum, era tarziu, cu castile in urechi si mergeam, si treceam pe langa zone in care s-au intamplat lucruri in trecutul meu. Chiar daca de la unele au trecut si 6-7 ani… ma vedeam in locurile respective facand lucrurile de le faceam atunci. Si era ca ieri, asa de bine le tineam minte…si au trecut anii. Prea repede. daca 7 ani ii vedeam ca si cum ar fi fost ieri… cand mai simt ca as trai? Maine-poimaine parca aud cum imi ticaie ceasul pentru ultima data si gata. Si ce am realizat? Doar ca am fost contra sistemului? Nimeni nu isi va aduce aminte asta… lumea uita, uita prea repede orice as face. Asa e lumea, uituca.
Eu nu sunt ca restul. Nu ma incadrez in sistem. Sunt contra. Vreau prea mult. Dar am prea putin timp. Trebuie sa il fac sa conteze, sau sa incerc macar, sa si reusesc ar fi ideal. Si daca reusesc ce? Daca reusesc castig ceva? Cui trebuie sa ii demonstrez ca sunt apt? Persoanelor pe care le urasc, persoanelor pe care le-am parasit, persoanelor care m-au parasit? De ce as incerca sa arat ceva persoanelor de care nu imi mai pasa, persoanelor carora nu le mai pasa. Parca nu as fi intreg la minte.
Uit de tot, uit de mine, uit de lume. Uit ca nu ar trebui sa existe cenzura in viata mea. Adica in ce caz mai pot spune intr-un mod sfatuitor la altii “be the best and fuck the rest” daca nici eu nu mai fuck the rest. Cateodata ma cenzurez din cauza persoanelor pe care le urasc/ma urasc. Nuvreau sa le dau satisfactia esecului meu. Dar odata cu asta nici nu pot sa am satisfactia victoriei daca ar fi cazul. E un cerc vicios. Sa fie orgoliul meu prea mare? posibil. Dar asta se bate cap in cap cu tot ce imi sopteam tot timpul asta in subconstient. Ma intuneca propriile ganduri. Devin nociv pentru mine. Mai exista scapare? Sau se va termina totul “tragic”?
Pana acum nu m-ar fi caracterizat profitarea de pe urma celor prosti (prosti de oras, nu cei cu adevarat prosti), dar acum parca incepe sa imi pese din ce in ce mai putin de cei vai de steaua lor de prosti. Daca voi nu ma vreti, eu va vreau. Ca asa-i in tenis.
Azi m-am bucurat cand am aflat ca a murit inca o persoana care mi-a gresit. Murise de vreo 2 ani cica. Karma dulce Karma.
Si da, as vrea sa stiu cum se sfarseste totul cu mine, sa merg in viitor si sa vad, nu as schimba evenimentul, dar as incerca sa il fac cat mai epic momentul acela…
Tcmo6's Life 