S-a terminat…

…cu vechiul job. Ma saturasem. Nu mai merita. Cat puteam sa mai las de la mine? Ma saturasem sa imi bat doar eu capul. Sa ma implic doar eu, iar altii sa culeaga doar roadele. De ce sa imi toc nervii pentru un job? Am lucruri mai bune de facut cu viata mea. Unde sunt acum e mai relax. Ma simt mai bine. Simt ca am progresat. Asta e si scopul meu.

Ultimul an a fost unul de progres, unul de crestere. Am plecat de la un birou plin de proaste care nu stiau altceva decat sa macane si sefii isi insuseau ideile mele in fata sefilor mai mari, am trecut apoi printr-un birou in care seful avea intr-un fel sau altu mereu carnea in gura si m-am oprit acum intr-un loc in care oamenii sunt oameni. A fost anul in care am dus la alt nivel tot ce stiam eu despre meseria mea. Si inca mai e loc de mai bine. Am ajuns in puctul in care simt ca sunt rasplatit pentru sutele de nopti nedormite in care stateam si butonam doar ca sa mai invat ceva, asta in timp ce multi din cunoscutii mei se distrau. Pot sa le dau cu usurinta peste nas parintilor care credeau ca nu o sa se aleaga nimic cu viata mea daca nu am terminat facultatea. Cred ca a fost Cu siguranta a fost cea mai buna alegere sa ma las de facultate. Nu ma invata nimic util din ceea ce doream eu sa fac. Au fost cei mai minunati ani de facultate cei pe care nu i-am facut. Au fost ani in care am inteles care e mersul in viata asta de 2 bani. Am inteles ca daca eu nu fac ceva pentru mine, nimeni nu o va face, oricat de prieten ar fi cu mine.

Io am invatat ca totu are o continuare
Ca nu exista munca fara sa ai o consolare
Intr-o oarecare masura e tare
Sa crezi macar pt o secunda ca ai lumea la picioare
Am invatat sa am rabdare ca totu-ti iese
Atunci cand nimeni nu te crede-n stare

Guess Who – Nicio grija

 

 

Pofta de viata…

E sfarsit de septembrie 2012, e cald afara, e seara… vin de la “schimbul 2”, am avut o intalnire cu client care a decurs extraordinar de simplu pentru mine, asta dupa o zi normala la “schimbul 1” de la birou. O zi anosta per total. Usor, usor am luat-o catre statia de autobuz catre casa. Astept, vine masina, ma urc, privesc in jur: o familie cu un copil adormit in fata, o femeie cu moravuri usoare mergand la munca in lateral, o roscata plinuta vorbind la telefon in spate si alti cativa figuranti obositi, autobuzul fiind aproape gol. Si cobor. Si pac! Pofta de viata a aparut de indata ce am traversat calea ferata aflata la cateva minute de unde stau eu… Nu stiu ce a declansat aceasta euforie in mine… dar mi-a placut. Mai vreau! Parca mi s-a facut o injectie cu ceva magic, iar in 2 secunde si-a si facut efectul. Simt ca as fi de neoprit acum, ca as putea sa fac tot ce imi propun, si chiar pot sa fac tot ce imi propun. Numai ca am nevoie de motivatie. Injectie cu motivatie… Asta a fost! Sunt dependent de motivatie!  Nu stiu de unde, nu stiu cum…sper doar sa dureze si mai mult de maine dimineata, si de poimaine dimineata, si peste o luna, si peste un an…

Vreau sa traiesc sa nu-mbatranesc
eu ti-am mai zis, e foarte firesc
nu ma intreba ca n-am un raspuns
da viata-i frumoasa cand nu stai ascuns
stiu c-am mai spus da’ tot ma repet
vreau nisipul din sticla sa curga incet
si as vrea sa merg, sa vad alte lumi
sa scriu ce vad…. (Bitza feat Grasu Xxl – Pofta de viata)

07.07.2012…

O zi de nota 10 ziua de astazi… si la propriu (0+7+0+7+2+0+1+2=19=1+9=10) si la figurat.  Am vazut mai putini oameni care se vaitau azi, am vazut mai multi oameni care zambeau, am vazut mai putini pseudo-oameni pe stazi, in special prin centru, pe acolo pe unde umblu eu zi si zi. Era mai liniste decat de obicei, dar era linistea dinaintea furtunii. Trebuie sa mai treaca ceva timp pana cand vor realiza mai multi ca acesta este doar inceputul sfarsitului.

Incep sa cred ca lumea isi va pierde viul grai in cateva generatii, posibil datorita comunicarii nonverbale din ce in ce mai mult. Lumea a inceput sa faca de ceva timp economie la litere si cuvinte. In loc de “multumesc” spunem “mersi”, in loc de “imi place”, spunem “like”, in loc de “poftim”, spunem “ia”, in loc de “sa stii ca nu sunt de acord cu parerea ta, uite care este opinia mea in legatura cu acest subiect”, spunem “mata-i curva”, in loc sa incercam sa facem un lucru, sa ne chinuim putin si apoi sa rasuflam plin de multumire de sine, spunem  “imi bag pl, n-am chef”, in loc sa spunem ca “suntem niste ciobani care au venit la oras sa vedem cum arata civilizatia si care sunt avantajele unei societati” , spunem “ce faci pisi? in timp ce ne scobim in nas cu o copita si cu alta ne scarpinam pe burta”, in loc sa spunem ca “suntem niste domnisoare cu pretentii zero de la viata si care ne-am murdari pe genunchi din cand in cand”, ne imbracam cu un colt de haina si ne vopsim mai ceva ca bomboanele dintr-o punga cu skittles.

Asta e… suntem o generatie grabita, o natie fara rabdare, o natie care traieste doar in prezent fara viziune de viitor, fara sa se gandeasca la viitorul celor ce vor urma. Dar nu e nici o problema. O natie ca asta in situatia data nu merita un destin mai bun decat autoexterminarea. Doar avem fara numar de toate, nu?

Oameni si oameni…

Deseori se intampla sa merg pe strada si sa analizez omul din cap pana in picioare, sa incerc sa imi dau seama ce e in mintea lui, ce ii poate minte, ce fel de viata are, de ce o are asa si nu altfel. E un excercitiu al mintii ce pe mine ma binedispune mereu si ma ajuta sa ma detasez de la viata cotidiana in care ma aflu.

Astazi mergand spre piata pentru cumparaturi, vad un tanar la vre0 20-23-hai 24 de ani care vorbea la un telefon public cu cartela… in cele 3 secunde cat am trecut pe langa el, am vazut ca avea cartela de telefon introdusa, deci nu suna la 112 sau vreun serviciu de urgenta. Pur si simplu vorbea cu alta persoana. E prima data dupa ani de zile, ani buni de zile cand vad pe cineva sa vorbeasca la un telefon public cu cartela. Nici cartele nu mai stiu daca se gasesc pe undeva. Dar ce m-a surprins si mai mult era faptul ca omul respectiv era fericit. Zambea de bucurie. Ceva bun i se intamplase. Pur si simplu nu ii pasa ca vorbeste la un telefon public. El era in acele momente un om fericit.

De aici se isca o intrebare: “Poti fii fericit/a si fara toate gadgeturile posibile de pe lumea asta?” Eu zic ca da… Pentru unii poate ca nu, dar pentru mine unul, as renunta de acum la tot ce inseamna tehnologie daca viata mea ar deveni una mai “luminata” fara. Dar nu multi ar reusi sa reziste fara sa dea check-in din 2 in 2 ore cand merg chiar si pana la colt de strada. Nu multi ar rezista sa nu arate tuturor ce fotografii senzationale la baia lor au facut. Nu multi ar rezista fara sa isi indoaie tendoanele degetelor ca sa comunice cu cineva. Nu multi mai stiu sa poarte o discutie fata in fata cu o alta persoana. Nu multi ar renunta la postura de zmei din spatele ecranelor diferitor device-uri electronice.

Da! S-ar putea trai intr-o armonie sporita fara tot felul de gadgeturi, dar nu in aceeasi societate ca cea in care suntem acum.

As fi vrut sa mai fie noi continente de descoperit sa pot sa merg sa incerc sa le descopar, pentru a intemeia o noua civilizatie, dar m-am nascut mult prea tarziu….

Octombrie…

Octombrie. Sfarsit de octombrie. Cea mai urata luna pentru mine. E luna in care vine frigul, luna in care in ultimii ani nu m-am simtit prea bine.  Este luna in care imi dau seama ca a trecut un an de cand am inceput un lucru pe care aproape l-am terminat. E luna in care copacii sunt in nuanta focului, e luna in care au inceput cele mai multe povesti de iubire, e luna in care am incetat mereu sa visez, e luna in care am luat cele mai bune si mai putin bune decizii, e luna contrastelor, e luna pe care as vrea sa o scot din calendar, e luna care care as vrea sa o sterg cu guma de la capatul creionului, e luna care m-a mintit cel mai mult, e luna care mi-a promis multe, e luna care m-a facut sa uit ce inseamna copilaria, e luna care  m-a schimbat… e luna octombrie.

20 iulie 2011

S-a intamplat ceva deosebit azi? nu. Ma chinuie talentul scriitoricesc? nu. Dar de ce titlul acesta?

Pentru ca pot. Multe lume nu intelege ca unele lucruri le faci pentru ca poti, iar cele pe care nu le poti, nu le faci. Logic, nu? da de unde? nimeni nu mai gandeste asa. Toata lumea crede ca poate sa faca tot, toata lumea crede ca pot sa fac tot. Iar daca nu fac tot, pentru ei, nu inseamna ca nu pot sa fac, inseamna ca nu vreau sa fac, nu vreau sa ii ajut, nu vreau sa fac sa fie bine. Bine, poate ca si eu i-am invatat gresit, aratandu-le cand puteam, un lucru extraordinar: eram acolo unde trebuia pentru ei. Si dupa cum stiti, in ziua de azi, sa fii unde trebuie pentru cineva e lucru mare. Si asa a inteles lumea ca daca eu pot sa fac asta, restul sunt nimicuri, nu conteaza ca nu le-am mai facut in viata mea, conteaza pentru ei ca nu vreau sa ii ajut.

Ceva de genul si cu parintii. ei se asteapta sa le rezolve copilul lor, super copilul lor care i-a invatat cu binele, toate cele. Scuzele lor nu pot fi altele decat ca ei au trait alte vremuri si era altfel atunci in perioada lor, ca pretext al neputintei lor. Daca le zici ca nu poti sa ii ajuti cu ceva incep sa te compare cu altii de varsta ta care cica ar fi facut marea cu sarea. Bun, nimic rau pana aici… Dar intrebare pentru parinti: voi v-ati comparat cu parintii altora? voi v-ati comparat cu altii de varsta voastra? Si linsite deodata… raspunsul nu mai vine.

Inainte sa ma intrebi de ce nu te ajut, intreaba-ma daca pot. Daca ai ajuns sa vorbesti cu mine si nu te-am expediat inseamna ca vreau sa te ajut. Ca daca nu vroiam sa te ajut nu mai apucai sa imi pui nici o intrebare, erai expediat deja. Dar asta nu inseamna ca si pot mereu. Si da mereu incerc sa fie bine. Daca nu iese asa, nu inseamna ca am vrut sa iasa rau, ci pur si simplu asta e viata, cateodata nu iti iese asa cum vrei.

Desteapta-te romane

E ora 11:28, lumea inca doarme, chiar daca ne-am pus la somn in jurul orei 0:30.  Afara ploua. Cum poti sa dormi atat? Cum poti sa te insulti dormind atat? 11 ore? Si inca nu s-au trezut. 8-9 ore consider ca sunt extrasuficiente chiar si dupa cea mai obositoare zi din viata. Dar nu a fost cea mai obositoare zi din viata. A fost o zi de plimbare lejera, a fost o zi obisnuita.

Multi prefera sa isi iroseasca viata dormind, multi vor sa isi doarma viata. Daca dormi 50% din zi… dormi 50% din viata. Cum sa existe productivitate in tara asta cand romanul de rand prefera sa doarma decat sa gandeasca.

Cocosul deja canta a 6-a oara. Nimeni nu schiteaza nimic.

Se pare ca am din ce in ce mai putine lucruri in comun cu prietenii mei. Trebuie sa imi gasesc altii…

Sufletel pufos…

Pe lumea asta sunt doua tipuri de oameni: cei care ii iubesc si cei care ii urasc. Eu de felul meu sunt o fire pasnica, nu omor nici macar o musca, daca ma streseaza o iau de o aripa si o dau afara, asta dupa ce ii spun frumos sa ma lase in pace.

Prima data eram acum 2 ani, ma plimbam cu M. prin Mangalia, mergeam noi frumos noi pe langa vitrine, si deodata hatz, m-a capsat cu caine de picior, fara sa ma latre, fara sa il provoc, fara sa ii invadez teritoriul, mi-a dat drumul repede, doar m-a zgariat un pic mai tare. Am incercat de atunci sa incerc sa ii evit, sa nu le dau apa la moara, sa nu le dau motive sa se lege de viata mea. Si nu sunt genul care sa si-o caute cu lumanarea. Au trecut anii, au mai fost momente in care m-am simtit incoltit de catelusi, dar totul s-a redus la maraieli, latrari si cam atat.

Cobor dimineata, deschid usa dupa ce am coborat din lift, o deschid si pe cea de la iesirea din bloc, nu fac 2 pasi, 5 caini in fata mea, unul sare si musca….si sfasie….. din nou, neprovocat, nebagat in seama, nimic… din nou nu a latrat inainte, nu am avut timp nici macar sa ii vad… la 5 metri de actiune… o boschetara le dadea de mancare, eu…in suferinta… mergi sus, aduna-te…panseaza-te, mergi la gara sa nu pierzi trenul spre casa… ajung la gara, adio tren, il astept pe urmatorul, incepe sa doara. Futui. In 4 ore eram la Brasov, la urgente. Mai mult ma durea sa ii vad si sa ii aud pe cei care erau acolo in diverse suferinte. Intru, imi face vaccin antitetanos, ma intreaba daca era un caine cunoscut, dupa ce le-am spus ca era un caine vagabond… Ma panseaza, ma alea-alea si ma trimite la spitalul de boli infectioase sa imi fac si vaccinul antirabic. Sontac, sontac ajung si acolo… mai trist era ca vedeam copii adusi pe brate la urgente. Astept cuminte… imi vine randul… iar ma ia la intrebari irelevante personalul de acolo, ma injecteaza iar, si imi spune ca trebuie sa ma mai intepe de 4 ori in decurs de 28 de zile. Mda. Exact ce imi lipsea.

Si stau si ma intreb ca un om calm. Ce e de facut in situatia asta? Daca te adresezi autoritatilor, vor face fix pix in legatura cu problema maidanezilor. Sa stai in casa pentru totdeauna  cu frica nu merge. Sa-ti iei un par zdravan si un sac cu mancare de caini plin cu otrava vor spune ceilalti ca esti barbar, ca esti egoist ca nu iti pasa de niste sufletele nevinovate, si ca au si ele dreptul la viata.

Eram de acord sa mi-o iau daca ii provocam in vre-un fel. Orice fel. Dar nu am facut-o. Nici acum nici data trecuta. Si stau si ma gandesc daca un copil ar fi fost in locul meu dimineata nu cred ca ar fi scapat doar cu niste injectii. Ar fi fost drama si mai mare. Parinte sa fi fost, ar fi fost inceputul razboiului mondial 3 pentru mine.

Ce e de facut? Daca altii nu reactioneaza si indreapta lucrurile, ma refer la cei abilitati in sensul asta, nu imi ramane decat sa imi fac eu dreptatea. Nu conteaza mijlocul prin care o fac, contez eu mai mult decat sufletelele pufoase. Le plange cineva de mila? Sa le adopte si sa aiba grija de ele.

Oare ce e mai frumos de vazut? Un sufletel pufos sau un om, un copil sfartecat?