“Nimeni nu vrea sa spuna,nici in rau,nici in gluma
Faptu’ ca uneori nu mai gasesc scapare
Cand se-aduna chestii care te marcheaza, si pana la urma
Ii tragi dupa tine pe toti care iti intind o mana.”   Spike – Amintiri

Da. Exact asa ma simt in aceste momente. S-au adunat multe, vin si mai multe. Multi cred ca totul e simplu de indata ce esti adult. Nu e. Au trecut ani, am incercat sa fac sa fie totul bine, atat pentru mine cat si pentru cei dragi. Am incercat “n” variante, nu a mers, nu s-a putut, nu s-a vrut. Nu am incetat sa ma gandesc la alte “n” variante. Zi si noapte. Nu a mers. Stiu foarte bine ca suntem raspunzatori fata de propria viata. Stiu asta. Dar ce sa mai fac atunci cand tot incerc si nu merge? Ce sa mai fac astfel incat sa nu mai esuez? Incerc din nou. Si incerc iarasi. Si iarasi nu merge. Si mai incerc. Si tot nu merge. Cat sa ma mai chinui sa fentez destinul? Cat sa ma mai mint? Cat trebuie sa incerc pana sa renunt? Mai pot continua? Ma mai pot minti ca totul va fi bine?

Sunt dimineti in care nu vreau sa ma trezesc de teama gandurilor care ma framanta zi de zi. Sunt seri in care nu pot sa adorm din cauza acelorasi ganduri.

Mai grav e ca sunt si altii afectati de neputinta mea. Si ca nu mi-am implinit promisiunile fata de ei. Promisiunile fata de mine. Am vrut. Am incercat. Nu am reusit.

Critic mult. Critic pe toata lumea. Ma cred superior. Recunosc cand sunt infrant. Nu sunt facut pentru o relatie. Multele si scurtele avute s-au terminat cu minciuni, promisiuni false, brusc. Daca am tinut la tine, tu ai plecat. Daca tu ai tinut la mine, eu am plecat. Asa a fost mereu. Asa am facut de fiecare data. M-am saturat sa mai incerc sa inteleg o persoana la care as putea tine. Stiu ca se va termina la fel cum a inceput. Brusc. Toate incercate lent nu au avut nici un strop de succes.

De vina sunt eu. Nepasarea mea ucide. Daca imi pasa, ma ucid pe mine. Ma ucid gandurile si framantarile si intrebarile pus in miez de noapte atunci cand nu am somn. Vreau prea mult de la altii. Vreau sa vad implicare. Vreau sa vad ca incearca. Dar se pare ca doar eu fac asta. Sau asa mi se pare. Sau asa ma amagesc eu. Sunt de parere ca daca nu esti cu mine esti impotriva mea. Posibil sa gresesc. Vreau sa vad mai multi oameni care gandesc logic. Nu am nici o sansa. Vreau sa vad oameni care sa isi asume riscuri calculate. Nu am sa vad. Nu vad multe in viata asta. Oare deja m-a orbit indiferenta mea? Oare deja ar trebui sa ma las prada celorlalti? Oare ar trebui sa ma las dus de val? Oare e mai simplu asa? Oare doar eu sunt asa?

Multe intrebari fara raspunsuri…

Deseori ma gandesc cum e sa ai o familie, mereu vad oameni mai simpli decat mine, care au un copil si eu iesit la plimbare si uita de greutatile zilei cotidiene. Si sunt invidios. Invidios ca nu pot simti ce simt ei. Si ma gandesc la faptul ca nu voi fi niciodata ca ei. Fericit. Niciodata. Niciodata in imprejurarile actuale.

Vreau sa renunt la tot. Vreau sa renunt la viata asta… Ceva ma opreste…