Da… e razboi. E razboi in mine. Lupta o duc eu impotriva mea. Eu sunt aliatul si inamicul meu. O ratiune se bate cu alta. Optimismul cu pesimismul duc o lupta crancena. Realismul sta pe margine si se uita.
Pe de-o parte e ratiunea, gandurile care nu ma lasa sa renunt, ideile, cugetarile care imi soptesc ca o viata am si ca trebuie sa o traiesc cum pot eu mai bine… ca reset nu se poate da, si de la capat sa o iau nicio sansa. Si eu stiu asta. Si eu stiu ca asta inseamna viata. Sa fac tot posibilul sa fac sa fie bine. Mie si celor dragi mie. Vreau sa vad lumina de la capatul tunelului, vreau sa spun cuvintele alea doua cuiva fara sa ma gandesc la ce probleme vor aparea pe urma si cum sa le rezolv. Si din cauza mea, din cauza ratiunii mele nu le zic niciodata, le tin in mine, ma otravesc, si regret ca nu le-am spus atunci cand am avut ocazia. Vreau sa simt ca totul se poate rezolva cu un zambet, cu o privire, cu o strangere in brate. Vreau sa simt ca problemele sunt doar niste mici hopuri si nu niste lucruri care sa ma tine tintuit in lanturile si catusele ratiunii. Vreau sa fiu prost… Vreau sa fiu prost sa nu mai stiu toate astea. Vreau sa fiu prost sa nu ma mai macine ratiunea asta. Vreau sa ma las in voia intamplarii, a randomului, sa nu mai calculez traiectoria optima atunci cand merg pe strada, vreau sa imi pese doar de propriul bine, vreau sa nu mai am acele griji pe care nimeni alticineva nu le duce la nivelul la care le duc eu si care de multe ori sunt neinsemnate pentru altii (“oare porumbeii care sunt in fata mea pe trotuar au energia sa zboare cand trec eu pe acolo?, au mancat ceva zi?, m-au vazut ca vin? …..nu vreau sa le fac rau… Hai sa traversez pe partea cealalta a strazii sa nu ii sperii sa nu isi ia zborul, poate nu mai au energie, e frig, poate nu mai vor sa zbore, poate se streseaza…” sau “dupa coltul ala stau de obicei 2 caini, ei nu m-au muscat niciodata, nu m-au latrat niciodata, dar mai bine hai sa-i ocolesc, sa ocolesc 2 strazi doar ca sa nu le dea prezenta mea vreun motiv sa fie agresivi sau sa oboseasca latrandu-ma” sau “ce incet merge lumea! de acasa pana in statia de autobuz am depasit 27 de oameni, nici unul nu m-a depasit” sau “astept sa treaca si masina asta, era ultima, doar nu ma bag eu in fata ei ca sa trec sa o opresc degeaba, ii creste consumul de combustibil si astfel creste si poluarea, o las sa treaca, dupa ea nu mai trece nimic, pot sa merg linistit apoi, dar uite fraiera ca m-a vazut si a oprit, al naibii treaba….si o lasam sa treaca, nu se gandeste deloc la mediu”… etc) Vreau sa fiu prost, sa nu mai stiu nimic din toate astea, sa ma pot bucura de toate nimicurile pe care viata mi le arunca, sa ma pot bucura cand castiga o anumita echipa, sa pot sa rad cand ma uit la o emisiune cretina de la tv la care doar maimutele si curcile ar rade, sa ma inghesuiesc la o deschidere de magazin cand se da ceva moca si toata lumea se ingramadeste si sa ies de acolo bucuros ca am prins si eu ceva…
Dar NU POT! Nu pot sa fiu asa. Sunt blestemat cred, ca ratiunea sa imi fie mereu aproape, mereu la indemana sa o folosesc ca pe ultima curva, in cele mai murdare feluri, in toate felurile, iar in momentele in care incerc sa scap de ea ma comport absolut prosteste, mai ales in prezenta persoanelor la care tin. Eu doar incerc sa le inteleg, sa fiu acolo pentru ele, dar ratiunea mea strica tot.
De partea cealalta e latura mea distructiva. Urasc atat de mult tara asta, lumea asta, incat imi doresc sa o distrug. Oameni mor pe capete doar ca altii sa se lafaie in puf si sa nu fi muncit o zi in viata lor. Mor oameni fara ca macar sa fi avut o sansa la viata. Mor oameni pentru placerea, pentru distractia altora. Sufera oameni doar ca sa apuce ziua de maine. Asa ceva eu nu concep. Stiu ca vor muri poate si oameni nevinovati, persoane fara vreo vina, daca s-ar putea sa se faca selectie in functie de bunatatea oamenilor…, dar nu se poate. Cu vorba buna oamenii au dovedit ca nu inteleg, nici macar exemplul pozitiv nu mai are vreo valoare pentru multi dintre cei de pe aceasta planeta. Dar sper, ca apoi, intr-o indepartata zi sa renasca lumea si sa o ia de la capat, dar doar cu lucruri bune; fara ura, fara invidie, fara razbunare, fara superioritate, doar egalitate, iubire, intelegere reciproca si fara suferinta.
….
….
….
Stiu ca vremea trece si ma voi trezi intr-o dimineata la 40 si ceva de ani singur, parasit de toti cei pe care ii cunostem, dar cu un singur gand in minte. Cu gandul sa nu ma mai trezesc si in dimineata urmatoare…
“One of these mornings
Won’t be very long
You will look for me
And I’ll be gone” – Moby – One of these mornings
Tcmo6's Life 