Archive for the life Category

Banii nu aduc fericirea…

Posted in life on 3 January, 2013 by tcmo6

Stiu asta. De foarte mult timp. Dar astazi mi-am adus aminte pe propria piele. Azi a fost prima zi dupa extrem de mult timp cand mi-am terminat programul la ora 2. Cand am plecat de la birou, chiar nu imi venea sa cred ca scap asa devreme. Ma simteam ca un sclav pe plantatie dupa ce a fost eliberat. Nu imi vedea sa cred ca vad “lumina zilei” si nu e pauza de masa cat mergeam pana la magazin sa iau ceva. M-am simtit oarecum eliberat. Stiu ca momentan situatia mea nu e prea ok, dar sentimentul acela de libertate si lipsa stresului compensa tot. Am mers pe jos acasa, era soare, putin caldut. Nici zilele libere din perioada asta nu mi-au adus atat liniste. Chiar si in zilele libere cand teoretic nu trebuia sa fac nimic legat de munca, nu ma puteam abtine.

Imi e dor de zilele de acum mai bine de un an, atunci cand hoinaream prin toata tara si singura preocupare era intrebarea: “unde mergem saptamana viitoare?” Dar acele zile au apus. Trebuie sa creez altele, mai bune ca acelea, dar e de munca…

Banii nu aduc fericirea…banii vin si pleaca… amintirile raman…

2012…

Posted in life on 2 January, 2013 by tcmo6

2012 a fost anul in care…

… am muncit cel mai mult de pana acum in viata mea, poate nu la fel de intens, dar cel mai mult.

… am aflat ca pentru unii prietenia lor costa.

… am realizat ca fericirea e doar o speranta desarta.

… mi-a pasat mai putin ca pana acum, dar mai mult ca in 2013.

… am inceput sa port ochelari de vedere.

… am vorbit mai putin, am ascultat mai mult.

… am refuzat sa iubesc.

… am incercat sa devin o persoana mai buna (nu am reusit).

… mi-am dorit sa se sfarseasca lumea asta in care traiesc.

… am invatat sa nu mai zic “de maine”.

2013? Sper sa fie mai rau ca 2012…

Razboi…

Posted in life on 1 December, 2012 by tcmo6

Da… e razboi. E razboi in mine. Lupta o duc eu impotriva mea. Eu sunt aliatul si inamicul meu. O ratiune se bate cu alta. Optimismul cu pesimismul duc o lupta crancena. Realismul sta pe margine si se uita.

Pe de-o parte e ratiunea, gandurile care nu ma lasa sa renunt, ideile, cugetarile care imi soptesc ca o viata am si ca trebuie sa o traiesc cum pot eu mai bine…  ca reset nu se poate da, si de la capat sa o iau nicio sansa. Si eu stiu asta. Si eu stiu  ca asta inseamna viata. Sa fac tot posibilul sa fac sa fie bine. Mie si celor dragi mie. Vreau sa vad lumina de la capatul tunelului, vreau sa spun cuvintele alea doua cuiva fara sa ma gandesc la ce probleme vor aparea pe urma si cum sa le rezolv. Si din cauza mea, din cauza ratiunii mele nu le zic niciodata, le tin in mine, ma otravesc, si regret ca nu le-am spus atunci cand am avut ocazia. Vreau sa simt ca totul se poate rezolva cu un zambet, cu o privire, cu o strangere in brate. Vreau sa simt ca problemele sunt doar niste mici hopuri si nu niste lucruri care sa ma tine tintuit in lanturile si catusele ratiunii. Vreau sa fiu prost… Vreau sa fiu prost sa nu mai stiu toate astea. Vreau sa fiu prost sa nu ma mai macine ratiunea asta. Vreau sa ma las in voia intamplarii, a randomului, sa nu mai calculez traiectoria optima atunci cand merg pe strada, vreau sa imi pese doar de propriul bine, vreau sa nu mai am acele griji pe care nimeni alticineva nu le duce la nivelul la care le duc eu si care de multe ori sunt neinsemnate pentru altii (“oare porumbeii care sunt in fata mea pe trotuar au energia sa zboare cand trec eu pe acolo?, au mancat ceva zi?, m-au vazut ca vin? …..nu vreau sa le fac rau… Hai sa traversez pe partea cealalta a strazii sa nu ii sperii sa nu isi ia zborul, poate nu mai au energie, e frig, poate nu mai vor sa zbore, poate se streseaza…” sau “dupa coltul ala stau de obicei 2 caini, ei nu m-au muscat niciodata, nu m-au latrat niciodata, dar mai bine hai sa-i ocolesc, sa ocolesc 2 strazi doar ca sa nu le dea prezenta mea vreun motiv sa fie agresivi sau sa oboseasca latrandu-ma” sau “ce incet merge lumea! de acasa pana in statia de autobuz am depasit 27 de oameni, nici unul nu m-a depasit” sau “astept sa treaca si masina asta, era ultima, doar nu ma bag eu in fata ei ca sa trec sa o opresc degeaba, ii creste consumul de combustibil si astfel creste si poluarea, o las sa treaca, dupa ea nu mai trece nimic, pot sa merg linistit apoi, dar uite fraiera ca m-a vazut si a oprit, al naibii treaba….si o lasam sa treaca, nu se gandeste deloc la mediu”… etc) Vreau sa fiu prost, sa nu mai stiu nimic din toate astea, sa ma pot bucura de toate nimicurile pe care viata mi le arunca, sa ma pot bucura cand castiga o anumita echipa, sa pot sa rad cand ma uit la o emisiune cretina de la tv la care doar maimutele si curcile ar rade,  sa ma inghesuiesc la o deschidere de magazin cand se da ceva moca si toata lumea se ingramadeste si sa ies de acolo bucuros ca am prins si eu ceva…

Dar NU POT! Nu pot sa fiu asa. Sunt blestemat cred, ca ratiunea sa imi fie mereu aproape, mereu la indemana sa o folosesc ca pe ultima curva, in cele mai murdare feluri, in toate felurile, iar in momentele in care incerc sa scap de ea ma comport absolut prosteste, mai ales in prezenta persoanelor la care tin. Eu doar incerc sa le inteleg, sa fiu acolo pentru ele, dar ratiunea mea strica tot.

De partea cealalta e latura mea distructiva. Urasc atat de mult tara asta, lumea asta, incat imi doresc sa o distrug. Oameni mor pe capete doar ca altii sa se  lafaie in puf si sa nu fi muncit o zi in viata lor. Mor oameni fara ca macar sa fi avut o sansa la viata. Mor oameni pentru placerea, pentru distractia altora. Sufera oameni doar ca sa apuce ziua de maine. Asa ceva eu nu concep. Stiu ca vor muri poate si oameni nevinovati, persoane fara vreo vina, daca s-ar putea sa se faca selectie in functie de bunatatea oamenilor…, dar nu se poate. Cu vorba buna oamenii au dovedit ca nu inteleg, nici macar exemplul pozitiv nu mai are vreo valoare pentru multi dintre cei de pe aceasta planeta. Dar sper, ca apoi, intr-o indepartata zi sa renasca lumea si sa o ia de la capat, dar doar cu lucruri bune; fara ura, fara invidie, fara razbunare, fara superioritate, doar egalitate, iubire, intelegere reciproca si fara suferinta.

….

….

….

Stiu ca vremea trece si ma voi trezi intr-o dimineata la 40 si ceva de ani singur, parasit de toti cei pe care ii cunostem, dar cu un singur gand in minte. Cu gandul sa nu ma mai trezesc si in dimineata urmatoare…

“One of these mornings
Won’t be very long
You will look for me
And I’ll be gone” – Moby – One of these mornings

Pofta de viata…

Posted in life, Zi de zi on 28 September, 2012 by tcmo6

E sfarsit de septembrie 2012, e cald afara, e seara… vin de la “schimbul 2”, am avut o intalnire cu client care a decurs extraordinar de simplu pentru mine, asta dupa o zi normala la “schimbul 1” de la birou. O zi anosta per total. Usor, usor am luat-o catre statia de autobuz catre casa. Astept, vine masina, ma urc, privesc in jur: o familie cu un copil adormit in fata, o femeie cu moravuri usoare mergand la munca in lateral, o roscata plinuta vorbind la telefon in spate si alti cativa figuranti obositi, autobuzul fiind aproape gol. Si cobor. Si pac! Pofta de viata a aparut de indata ce am traversat calea ferata aflata la cateva minute de unde stau eu… Nu stiu ce a declansat aceasta euforie in mine… dar mi-a placut. Mai vreau! Parca mi s-a facut o injectie cu ceva magic, iar in 2 secunde si-a si facut efectul. Simt ca as fi de neoprit acum, ca as putea sa fac tot ce imi propun, si chiar pot sa fac tot ce imi propun. Numai ca am nevoie de motivatie. Injectie cu motivatie… Asta a fost! Sunt dependent de motivatie!  Nu stiu de unde, nu stiu cum…sper doar sa dureze si mai mult de maine dimineata, si de poimaine dimineata, si peste o luna, si peste un an…

Vreau sa traiesc sa nu-mbatranesc
eu ti-am mai zis, e foarte firesc
nu ma intreba ca n-am un raspuns
da viata-i frumoasa cand nu stai ascuns
stiu c-am mai spus da’ tot ma repet
vreau nisipul din sticla sa curga incet
si as vrea sa merg, sa vad alte lumi
sa scriu ce vad…. (Bitza feat Grasu Xxl – Pofta de viata)

Timpul…

Posted in life on 12 August, 2012 by tcmo6

Eu sunt un mare consumator de cifre. Sunt, pot sa spun, obsedat de cifre, de timp, de numere, de structuri de numere si de timp. Unii dintre voi stiti. Unii doar ati observat. Imi place sa numar zile, nopti, ani ramasi. Am rabdare sa fac asta. De multe ori spun ca timpul e tot ce mi-a mai ramas. De multe ori asa e, aproape        mereu e asa in viata mea. Nu pot sa spun ca e de rau sau de bine. Fiecare intelege si simte altfel aceste lucruri.

Am vizionat astazi un film foarte ok, cu o idee care mie, unul, mi-a trecut prin cap intr-un anumit moment din viata. Poate ati si auzit pe unii oameni foarte ocupati folosind expresia: “As cumpara timp daca as putea”. Dar nu puteau. Ei bine, in filmul asta actiunea se petrece peste ceva ani. Rasa umana a ajuns la un apogeu(nu e de bine) in care au modificat genetica in asa fel incat imbatranesc normal pana la 25 de ani, iar atunci cand implinesc 25 li se porneste la fiecare ceasul pe care il au incorporat in mana cu cronometrul setat la 1 an, ei ramanand la forma lor de pana atunci. Din acel moment ei trebuie sa se zbata sa castige ani prin munca, prin jocuri de noroc, unii prin furt ca sa apuce si ziua de maine. Ce e straniu si oarecum m-a pus pe ganduri a fost faptul ca totul se platea cu timp: 1 cafea 4 minute, o convorbire telefonica 1 minut, un bilet de autobuz 2 ore. Bineinteles pe sistemul acesta oamenii erau impartiti in doua: cei saraci care traiau la limita timpului, cu cateva ore, zile maxim ramase, si cei bogati, nemuritorii, care aveau sute de ani ramasi. Restul e poveste. (In Time se numeste filmul.)

…si stau si ma intreb acum. In fiecare zi, fiecare saptamana, luna, irosim o groaza de timp, pierdem mult timp pe care nu il mai vedem niciodata inapoi pe tot felul de prostii: fb, mess, filme, lenevit, stat prea mult la baie, la coada la ghiseu, la coada la cumparaturi. Oare nu e mai bine sa renuntam la lucruri inutile si sa ne bucuram de el asa cum ar trebui, alaturi de niste persoane care merita atentia noastra sporita. Caci pana la urma o viata avem, inca nu suntem nemuritori. Iar cand ajungem cu cronometru la zero ne vom gandi la tot timpul pe care l-am aruncat aiurea, si ne vom intreba daca nu era mai bine, daca nu ne-am fi simtit mai impacati cu noi  ca timpul respectiv sa il daruim cuiva, unei persoane care chiar are nevoie de el…

…dar nu va fi asa…. rasa umana nu e facuta sa se bucure de existenta terestra actuala. Rasa umana e prea ocupata cu propriile orgolii, cu razbunarea, cu interesele materiale, cu setea de putere, cu interese murdare, cu curiozitati inutile, cu ce face vecinul, cu totul si cu totul altceva decat cu bucuria unei zile senine si a unei vorbe bune si a unei prezente agreabile.

Va fi o zi trista, ziua in care tot ce ne-a ramas e timpul…sau lipsa lui… Trebuie sa intelegm sa ne incercam sa ne bucuram de fiecare zi cat mai mult… pentru ca odata trecut de miezul noptii, ziua aia e amintire.

Noi omoram timpul, dar el ne ingroapa…

06.07.2012…

Posted in life on 6 July, 2012 by tcmo6

A trecut jumatate din 2012. Nu se mai intoarce. Multe s-au schimbat si inca se schimba. Eu am schimbat viziunea asupra vietii. Dar e variabila. Cateodata mi-e mila de umanitatea asta si vreau sa o trezesc la realitate… dar de indata ce incerc, ma trezesc eu la realitate si stiu ca nu am nici o sansa si imi vine sa o curat de toate gunoaiele din care e alcatuita, doar ca unii oameni care chiar sunt oameni sa poata sa respire un aer plin de inteles si nu unul plin de cu ineptii debitate de tot felul de pseudo-oameni.

Am rupt-o cu multi dintre asa zisii mei prieteni. Prieten e un cuvant mare pentru mine. Te consider prieten atunci cand as fi dispus sa iti ofer macar o punga de juma de sange, asta daca am fi compatibili. Daca nu se intampla asta… inseamna ca esti doar amic cu mine, iar amicii ii impart in 2: cunostinte cu care imi face placere sa vorbesc, sa conversez, sa schimb pareri si cunostinte ale prietenilor cu care am schimbat candva o vorba si pe care le salut daca le vad pe strada. Wow ce rau m-am facut. Nu-i asa? Nu eu m-am facut. Doar am devenit. Am devenit ca raspuns la atitudinea unora dintre voi. Plm. Daca voua nu va pasa, de ce m-ar mai interesa? De ce sa imi pierd vremea cu voi daca voi nu ati fi dispusi. V-am acordat sanse.  Si pana la urma, prietenii vin si pleaca… de ce as incepe sa ma vait?

Asa fain e sa stai cateodata si sa nu te frece unul sau altul la cap doar atunci cand au probleme, iar ei sa nu fie in stare sa poarte o conversatie decenta atunci cand ai chef de taclale. Asta va invata media din ziua de azi: doar sa iesiti in evidenta, fara sa va rezolvati problemele. Bravo!

Incercati sa faceti lucruri marete, incercati sa vedeti lumea cu alti ochi, incercati sa va folositi propria judecata, incercati sa aveti opinii, incercati sa spuneti nu atunci cand altii spun da, incercati sa va puneti intrebari, incercati sa nu va mai comparati cu altii, incercati sa va imitati propria constiinta, incercati…

24…

Posted in life on 4 June, 2012 by tcmo6

Inc-un an, inc-un an
S-a mai dus pe tobogan (Bosquito – Tobogan)

Zilele astea mi se par ca si cum ar fi una dupa alta si nu le mai pot opri, nici macar sa le incetinesc.

La 24 de ani ma gandesc la ziua de acum un an si la cat m-am schimbat…

La 24 de ani realizez ca cei ca mine si ca tine sunt niste furnici in mana destinului…

La 24 de ani pot fi cat de tanar vreau eu…

La 24 de ani am invatat sa iert…

La 24 de ani stiu ca nu totul este reciproc…

La 24 de ani vreau sa las amintirile in urma…

La 24 de ani nu mai vreau sa ma prinda rasaritul dormind…

La 24 de ani stiu ca o decizie iti poate schimba viata…

La 24 de ani vad mai mult decat ar trebui…

La 24 de ani stiu deja cum va sfarsi lumea…

La 24 de ani nu mai exista “de maine”…

La 24 de ani vreau mai multe responsabilitati…

La 24 de ani vreau deja sa scap de rutina…

La 24 de ani consider ca deja mi-am trait cea mai buna parte din viata…

La 24 de ani ma gandesc ca 25 mi se par deja o eternitate…

Anii trec si viata merge iar…

Posted in filozofari, life on 12 May, 2012 by tcmo6

Mi-e groza. Mi-e frica. Sunt terifiat. Sunt singur. Urmeaza furtuna. Viitorul expira. Ma grabesc. Nu reusesc. Nu mai incerc. Vreau totul de-a gata. Nu vreau sa astept. Nu am timp. Nu vreau sa dau timp. Nu mai vreau timp. Timpul fuge. Eu alerg. Gresesc. Cersesc. Implor. Risipesc. Analizez. Meditez.  Aman. Mint. Ranesc. Delirez. Sunt zeu. Nu am rabdare. Imi este mila. Distrug. Ucid. Vreau sa pot sa plang. Explodez. Ma asez. Vad regretele. Ascullt. Revad trecutul. Visez. Modific trecutul. E in zadar. Merit tot si nimic. Vreau tot. Dau tot. Mor. Tresar. Vreau sa ma trezesc. Mi-e groaza. Mi-e frica…

2011…

Posted in life on 28 December, 2011 by tcmo6

Aproape ca s-a incheiat si acest an… mai sunt cateva zile… nimic nu se mai poate schimba in 3 zile. A fost al naibii de bun si de rau in acelasi timp. A fost extrem de aiurea. Tot ce a iesit bine a dus catre rau, iar ce a iesit rau a dus catre ganduri bune. E un cerc vicios foarte ciudat.

2011 a fost anul in care am calatorit mult. Am vazut Romania in lung si in lat. Daca adun distantele cred ca as fi putut inconjura pamantul pe la ecuator. Si mi-a placut. Am vazut locuri minunate, am cunoscut oameni interesanti si mizerii aproape umane. Am vazut peisaje fabuloase si locuri fara pic de viata. Am ratacit prin gari si am fugit dupa trenuri asa cum nu am mai facut-o pana acum.

2011 a fost anul in care am apreciat evolutia umana. Daca traiti intr-un oras mare ar trebui sa fiti fericiti (NU, bucurestiul nu e un oras, e o comuna primitiva, o jungla cu tramvai si metrou). Eu sunt. Daca nu se intampla asa, bucurati-va de linistea orasului. Am fost foarte placut impresionat de  orasele ca Turda sau Miercurea ciuc. Deceptia anului a venit din partea orasului Targu-Jiu. Oameni mai prosti ca acolo nu am vazut pe nicaieri. Si curve. Si cocalari. Si oameni prosti. Imi e mila de Brancusi ca a trebuit sa se nasca in gloata aia de olteni. Daca nu ar fi fost el, Targu-Jiu ar fi meritat ras de pe fata pamantului. Bineinteles, ca peste tot exista si exceptii, dar in Targu-Jiu sunt mai mici ca orisiunde.

2011 a fost anul in care (m-)am mintit mai mult decat pana acum la un loc. Si imi place. si pot mai mult. Si vreau sa continui, ca imi place. O minciuna spusa la vremea ei, face cate 10 adevaruri. Daca vrei sa nu ai batai de cap, spune-i omului ce vrea sa auda, asta daca nu-ti pasa de el. Daca iti pasa, fa-l sa planga. Va aprecia mai tarziu lucrul asta si iti va da dreptate. Nu incerca sa ajuti o persoana care nu recunoaste ca a gresit. Iti va face zile amare mai tarziu.

2011 a fost anul care m-a invatat sa traiesc din amintiri. O amintire placuta, muncita, in care s-a investit pasiune candva te va hrani mult mai bine decat o seara cu “prietenii” in vreun local galagios si imbibat de alcool. Sunt unele lucruri pe care nu poti sa le uiti toata viata si care sa te tina in loc din cauza lui “ce-ar fi fost daca…”

2011 a fost un an marcant pentru mine. Daca anii dinaintea lui au fost de tatonare, de teste, de incercare, 2011 mi-a aratat fata placuta si neplacuta a unei realitati care o credeam candva modelabila dupa propriile nevoi. Dar nu a fost asa. 2011 mi-a aratat ca si altii au nevoi si merita ascultati.

2012? Vom vedea…

Stiu deja…

Posted in life on 15 December, 2011 by tcmo6

Eu stiu… stiu deja
Intr-o zi o sa ajung cineva
Si stiu… da, da
Ca nu e doar imaginatia mea

                                  Guess Who – Oriunde te duci

Stiu deja toate astea, stiu ca pot fi ce vreau eu sa fiu, stiu ca pot da lovitura oricand. Problema e alta. Am avut tot candva. Am avut tot ce mi-am putut dori la un moment dat, totul era perfect. Era perfect pentru ca mi-am dat interesul sa fac totul ca la carte si asa a iesit. Ajunsesem in varf. Era punctul maxim pe care il puteam atinge atunci…

… dar toate astea au trecut. Au trecut zilele cand nu imi pasa de ziua de maine, au trecut zilele cand faceam tot ce imi debita mintea, a trecut vremea cand iubeam si  eram credeam ca sunt iubit, au trecut vremurile cand spargeam banii pe fel si fel de placeri de ale mele. Asta a fost distractia specifica varstei de atunci.

Au trecut aceste vremuri. Au venit altele, altele cu mai multe responsabilitati, cu mai multe probleme, cu mai multe ganduri negre… si totul a inceput sa pice, sa se destrame, sa nu mai fie totul asa bine. Asta pentru ca ma gandeam prea mult cum sa rezolv ceva. Si poate si pentru ca nu mai era motivatia aceea de a fi in varf. Am ajuns candva acolo, stiu care e calea sa ajung, a doua oara nu mai avea farmec.

Dar stiu, stiu ca daca gasesc acea inspiratie pot reveni la vremurile de mult apuse, atunci cand era bine…