La mare, la soare…

N-am mai scris de mult ceva pe aici. S-a asezat praful pe amintiri. Suflu incet, doar cat sa nu imi vina in fata si gata: amintirile sunt la fel de colorate ca atunci cand s-au intamplat.

A trecut o vara, acum e toamna tarziu. Dar afara nu se simte lucrul asta. Doua zeci de grade intr-o zi de noiembrie. Ciudat. Dar imi place. Aseara am scos capul pe geam si mi-a trecut toata vara intr-o secunda prin fata ochilor. A fost placut.

Vara mea a inceput devreme…cred ca pe la sfarsitul primaverii prin mai, un sfarsit de mai mai exact dupa ce mi-am dat “demisia” de la o firma care habar nu avea ce vroia, nu era hotarata cu nimic si nici de incredere. Bine am facut!

Apoi dupa ceva timp mi-am gasit de lucru de noapte la o firma de curierat. Era ok, lucram vreo 4-5 ore pe noapte si se merita. Oarecum. Dupa vreo 2 saptamani am zis ca vreau sa-mi incerc norocul si ca ospatar la un hotel de vreo 4 stelute.  A fost ok la inceput ca m-au invatat cei de acolo una, alta….dar na..cica eram in proba vreo 2 saptamani…si cam atat am si stat ca na…mai vroiau si alti oameni in proba. Nu mi-a parut rau. A fost o experienta, am invatat ceva. Bine am facut!

Peste nici o saptamana mi-am luxat glezna si nu am mai putut sa lucrez. Nu au vrut sa-mi dea concediu… Bineinteles ca am preferat sa stau acasa si sa ma refac. Bine am facut!

Au mai trecut cred ca daor vreo 2 saptamani… Eram intr-o zi de vineri, dimineata. Eu si cel mai bun preten de-al meu Mitza am zis sa mergem la un baschet in cinstea gleznei mele aproape vindecate (tot la baschet am dat cu ea de pamant). Stam noi si jucam, relax, usor, era cald si bine. Veni timpul sa mergem inapoi spre casa. De mult vorbisem ca in vacanta sa ne cautam amandoi ceva de lucru. Luam un ziar cu anunturi de lucru si vedem un anunt: cautam oameni pentru vanzare pe litoral. Am stat un pic, ne-am uitat unu la altul, si am pus mana pe telefon (Bine am facut). In 2 ore eram deja la interviu si dupa 20 de minute angajati…. in 36 de ore urma sa fim la mare.

Duminica la pranz noi asteptam in fata la SummerTime in Venus sa vina 2 viitori colegi de lucru sa ne duca la hotel unde trebuia sa fim cazati. Dupa vreo 30 de minute si vreo 4 telefoane date in legatura cu locatia noastra, vin si viitorii colegi si ne duc la hotel, la hotel la Egreta.

Ajungem noi acolo, ne inspaimantam de ce vedem… conditii nu prea cum ne asteptam, dezordine in camera, colegi care parca vroiau sa scape de tine si zvonuri false. Dar pana la urma am rams pana a venit seful. Si bine am facut:D

De aici incepe restul… va urma…

La 21 de ani…

Vreme trece, vreme vine… Acesta este un lucru de care nu ne putem indoi. Trecerea vremii e un lucru ireversibil, cel putin momentan, sau cel putin cat voi mai fi in viata:). Au trecut ani destui de cand eram mai mic si mai prost dar si mai fericit si lipsit de griji.

Acum, la 21 de ani,  realizez ca istetimea nu iti aduce fericirea, sau poate ca fericirea nu se mai obtine din aceleasi lucruri ca la 5 ani.

La 21 de ani, incerc sa fiu altfel fata de restul, incerc sa nu ma las influentat, incerc sa fiu eu. Dar nimeni nu pricepe acest lucru. Pana si tata mi-a zis: “De ce trebuie sa fii tu mereu impotriva? de ce nu poti fi ca altii?” Raspunsul: pentru ca pot sa fiu asa cum vreau eu si chiar daca e greu am optiunea de a incerca.

Esti la fel ca altii daca esti diferit? sau esti diferit daca esti la fel ca altii?

Sunt satul sa ma uit in jur si sa vad mereu cate o “haita” de tineri in care, fiecare membru, vrea sa fie cat mai pe placul intregii turme.

Sunt satul sa vad indivizi care fac lucruri doar pentru ca asa au vazut ei ca au facut si altii.

Sunt  satul sa vad prin fata mea vieti care nu se indreapta catre nimic…

La 21 de ani, traiesc intr-o lume nebuna, intr-o lume a non-valorilor. Intr-o lume in care nu mai conteaza dorinta sau opinia proprie, o lume in care a ajuns sa conteze daca ai vazut un rahat de scandal intre 2 fufe la tv, o lume in care nu conteaza cine esti tu, ci cu cine esti prieten, o lume in care nu conteaza parerea ta, conteaza doar sa fii de acord cu restul.

La 21 de ani, realizez ca nu pot face ceva daca ma gandesc mereu la esec.

La 21 de ani, vreau sa plec si sa nu ma mai intorc.

La 21 de ani, sunt pus in fata unor situatii de totul sau nimic… daca iese partea cu totul e cel mai ok, dar daca iese partea cu nimicul, macar stiu ca am incercat si ca altadata nu va mai fi nevoie sa iau astfel de decizii.

La 21 de ani, parintii sunt de parere ca daca ei nu au facut nimic in viata lor, nici eu nu am sa fac, pentru ca nu ma pot impotrivi sistemului. Cine a spus vreodata ca eu imi ascult parintii? Sau cine a zis ca nu pot sa am propriul sistem?

La 21 de ani, realizez ca nu o facultate te face mai destept.

La 21 de ani, imi numar prietenii pe degetele de la jumatate de mana:). Si e de bine.

La 21 de ani, pot sa devin orice imi doresc.

La 21 de ani, vreau sa distrug omenirea.

La 21 de ani  am 2 joburi.

La 21 de ani, m-am gandit la cum ar fi lumea fara mine.

La 21 de ani, am iubit, dar nu stiu cum e sa fii iubit.

La 21 de ani…

O privire… si un zambet…

Acestea sunt doua lucruri care pot schimba o persoana, si nu ma refer la persoana detinatoare de o privire si un zambet ci la persoana care le priveste, persoana caruia ii sunt adresate, persoana care le ia in considerare.

Mereu cand am ocazia si mintea libera imi place sa privesc in jur, imi place sa observ oameni. Nu conteaza unde, nu conteaza daca e pe strada, in statie, in autobuz, in parc, la o coada undeva… chiar nu conteaza…

Conteaza doar incercarea  mea de a descifra intelesurile privirii si a zambetului… Eram acum cateva zile la o plimbare in incercarea de a-mi limpezi gandurile dupa o zi si o noapte de butonat in fata calculatorului pentru niste treburi. Mergeam eu asa agale pe o alee, printr-o parte mai linistita a orasului… pe partea stanga un sir nesfarsit de banci… pe una din ele o ea si un el… imbratisati, adica mai mult ea il imbratisa pe el… ea il saruta, se uita la el si ii zambea; el se uita in fata si schita un zambet de parca ar incerca sa spuna ca nu a fost prea bun sarutul. Ea chiar tinea la el, se vedea in privirea ei atenta si blanda. Zambetul confirma acest lucru. El… el cred ca nu simtea nimic, ea fiind doar una din acele cuceriri care se bifeaza de pe lista…

Mai merg putin. Pe o banca de langa un teren de baschet vad un tanar, nu pot sa spun cu certitudine cati ani avea, ochiometric vreo 25. Statea si privea cu interes partida de baschet dintre cele 2 echipe. Si zambea. Din cand in cand. Se citea pe chipul lui o urma de fericire, iar pe zambetul lui o umbra de placere. Poate pentru ca isi vedea prietenii simtindu-se bine. Sau poate ca nu.

Sunt multe momente in viata cand tot ce iti doresti e o privire si un zambet din partea unei persoane… atata timp cat stii ca persoana respectiva isi exprima sinceritatea.

Printr-un zambet poti sa arati unei persoane ca iti pasa de ea sau ii poti arata ca iti face placere sa o vezi sau iti poti arata simpatia fata de ea…

Printr-o privire… ceva mai mult.

Si da, imi e dor de o privire…. si un zambet…

Ea…(3)

… vine si sesiunea de vara, examene, note, etc. se termina si anul 1 de facultate… pentru unii mai bine, pentru altii mai putin bine. ultimul examen a fost un colocviu la geometrie din cate imi aduc aminte… unii au terminat mai devreme, altii mai tarziu, eu printre ultimii… afara nu mai era EA sa ma intrebe macar ce am facut. plecase.  ok… zic eu… o fi avand ceva treaba… mai erau alti colegi, care fericiti cau au trecut, care nu, fiecare cu durerea lui… nu mai stiu ce s-a intamplat in ziua aia, dar nu asta conteaza…

… intre timp mai vorbeam cu EA pe mess, de una de alta… si nu stiu cine a fost cu ideea sa mergem la Medias la nu stiu ce zile medievale, bla bla bla… ok… zic eu… eram cativa colegi…. printre care si un anume cienva , cel care avea ceva intentii… da-l in masa, zic eu… nu ma intereseaza de el…  asa, urma sa plecam de dimineatza si sa ne intoarcem a doua zi de dimineatza cu trenul, dar nu era inca stabilit exact.

… si cum stabilisem noi sa mergem cu trenul…, iar pe anul acela nu mai fusesem cu trenul… nu aveam carnetele de student stampilate. nici eu, nici EA si hotaram sa mergem intr-o zi ulterioara sa le stampilam. zis si facut… mergem la facultate, ne intalnim pe acolo… asteptam cateva minute sa vina secretara…, cu chiu, cu vai ne stampileaza si plecam. acum ca eram prin oras… si era si vreme calda si frumoasa hai sa ne plimbam prin oras… zis si facut…

… mergem spre centru… parca am luat-o pe muresenilor daca nu ma insel iar apoi in mod sigur am coborat pe republicii, ne-am luat o inghetata si am mers in parc si ne-am asezat pe o banca in fata unei statui. acolo am stat de vorba vreo cateva zeci de minute… ne-am papat inghetata si imi povestea cum intr-o zi s-a apucat sa deseneze statuia in fata caruia sedeam in timp ce EA o astepta pe o alta colega. parca imi si aratase schita inceputa de EA atunci si nefinalizata. imi mai povestea si planurile ei de a merge la bucuresti sa mai faca o facultate… de arhitectura… pentru ca ii placea ei… am mai povestit noi ce am mai povestit, iar apoi am zis sa ne mai miscam un pic. unde sa mergem, unde sa mergem? era un parculet mai sus de livada postei… propunerea a venit din partea ei… normal ca am acceptat instat, si asa nu aveam ce face acasa si vremea era superba.

… acolo erau o droaie de copii, normal pentru ca era vacanta, de toate varstele… prima data cautam o banca… ne asezam stam un pic… apoi ne mutam pe alta pentru  ca era prea la soare… stam… povestim… trece timpul… apoi… EA vrea sa se dea in leagane… mergem acolo… asteptam sa se dea copiii jos din ele… si ne punem si ne dam noi. radem, glumim, ne dam in leagan… EA resimte inghetata mancata mai devreme si hotaraste sa nu se mai legene asa de tare… isi revine… observam copii care se joaca pe acolo… eram atenti la ei… la unii chiar le invatasem si numele… incepe EA si povesteste despre vacantele ei la bunci, despre una despre alta…

… puteam sa stau acolo zile intregi fara sa ma misc doar sa o vad pe EA simtindu-se bine, razand si cu parul in bataia vantului fara sa ma satur sa o privesc.  nu cred ca as fi putut sa imi doresc altceva in acele momente… a fost una din cele mai frumoase  dupa-amiezi de vara din viata mea…

sfarsit partea a III-a… va urma…

Uite ca se intampla…

Stau… ascult muzica… si ma gandesc la ce-a fost odata… cand era bine, acum nu mai e…  e groaznic, e aiurea, nu mai are sens nimic… dar life goes on…

Sa te doara capul nu e mare lucru… sa te doara amintirile… atunci sa vezi durere,  sa simti cum ti se sfasie mintea  in mii de bucatele, fiecare parte incercand sa-si ia teritoriul ei…  oare peste cate nu am trecut? peste multe… dar peste asta… pot sa trec, dar nu vreau… vreau sa imi macine gandurile mintea…  sa ma satur de suferinta…  si eu tot sa mai vreau….

Cineva imi zice ca sunt nebun …bun nu am fost niciodata si nici nu vreau sa fiu… vreau doar sa fiu eu… .  Nu-mi place sa visez viitorul… imi place sa mi-l fac… nu-mi place sa ma dezamagesc singur… prefer sa o faca altii…  optimismul e pentru cei ce asteapta…  mi-a ramas prea putin timp ca sa mai si astept…

Nu pot sa profit de timpul ramas…  gandurile ma tin captiv…  intradevar… stau pe loc… dar imi asez gandurile, le dau ascultare la fiecare, le spun ca vreau sa merg mai departe… iar ele iau fiecare rand pe rand decizia de a ma intoarce la ele sau de a merge mai departe…

Nu ma astept sa inteleaga cineva … dar gandeste-te la ceva… sa zicem ca de maine de dimineatza… nu mai sti nimic de persoana la care tii… nu mai vorbiti… totul s-a terminat, peste noapte… fara nimic… fara explicatii… fiecare isi vede de treaba lui in continuare… fain, nu? …nu ai de unde sa stii cum e pana nu ti se intampla… toti spun ca nu vor asa ceva… dar uite ca se intampla…

Timpul schimbarii…

De ceva vreme ma tot bantuia o umbra, o umbra a banalului, o umbra plictisitoare, o umbra lipsita de motivatie… dar zilele acelea au trecut… in luna care se incheie imediat am reusit sa imi fac rost de o motivatie  care sa ma schimbe… mi-am adus aminte de planurile pe care mereu le-am lasat sa astepte si am inceput sa lucrez la ele. Azi un pic, maine un pic, si tot asa…pic cu pic s-a adunat intr-o luna…momentan sunt aproape sa termin un proiect gandit acum vreo 9-10 luni…si pus putin cate putin in aplicare de vreo 4 luni.

Alt lucru care s-a schimbat in ultima luna a fost perceptia mea fata de anumite persone, sau mai bine spus fata de o anumita persoana, am realizat ca e mai bine asa chiar daca nu asta imi doresc…. dar daca tin cu adevarat la acea persoana,  e mai bine sa renunt decat sa  fie mai tarziu mai greu.  Vreu sa o privesc in ochi fara sa sufar, fara sa ma gandesc la ce-ar fi putut fi, chiar daca o voi vedea in compania altei persoane…

Tot in aceasta luna am mai observat ca unii prieteni nu te mai considera “demni de atentia lor” in momentul in care cred ei ca si-au gasit fericirea in compania cuiva. Nu ma deranjeaza personal… sunt obisnuit cu astfel de obiceiuri din partea diverselor persoane care au fost candva prieteni, amici cu mine…

De asemenea am inceput sa ma pregatesc pentru “razboiul” meu cu lumea care va incepe in vara, am inceput antrenamentele serios,  sper sa nu ma plictisesc prea repede. Daca o voi tine in ritmul asta… voi “cuceri” universul cat de curand, doar pentru a arata cuiva ca pot…

Sper sa mentin acest ritm si in continuare, macar cat a fost in ultima perioada si sa-mi vad de viata mea in continuare… si sa am parte de liniste si as fi multumit… pana data viitoare…

Si-a mai trecut un an…

…alt an…lumea isi face planuri mereu cand intra in noul an cu speranta ca poate anul asta se vor tine de ele…eu nu sunt asa…nu imi fac planuri sa ma tin de ele…nu imi fac sperante desarte… pentru ca stiu ca daca nu se vor implini voi fi dezamagit…sunt satul de planuri… sunt satul de multe… tot ce vreau eu… e sa fie altfel… cum altfel? oricum altcumva…sunt satul de aceasta monotonie care imi macina rabdarea in asteptarea unei schimbari… nu conteaza de care, buna sau rea… pot sa-i fac fata, am facut fata la multora in viata mea…

Poate ca in primul rand ar trebui sa ma schimb eu… dar daca m-as schimba in vre-un fel mi-as pierde identitatea mea, n-as mai fi eu… probabil as lua identitatea unei alte persoane… poate as incerca sa imit pe cineva… nu cred ca mi-ar face placere…

Eu observ. Mereu observ. Lumea in miscare, lumea pe loc, oameni, atitudini…tot ce ma inconjoara si tot ce ma intereseaza… de cele mai multe ori ma simt in plus…nu ma incadrez in nici o categorie , nu pot fi etichetat ca apartinand vreunui grup, neputand apartine vreunei multimi.  Ma intristeaza dar ma si bucura… cam ciudat… imi pare bine ca am constiinta proprie si nu ma las influentat…dar ma intristeaza faptul ca sunt singur, ca nimeni nu vede, intelege lucrurile intr-un mod similar mie…. nu vreau sa spun ca sunt cel mai bun sau ca eu sunt cel mai important… nu, in nici un caz… dar eu as vrea ca lumea asta… sa vada lucrurile care conteaza cu adevarat si sa nu se mai impiedice de maruntisurile vietii si sa vada ca nimic din ceea ce conteaza cu adevarat atat timp cat suntem in viata nu se poate cumpara, ci se castiga… se castiga foarte greu…

Anul asta… sau mai bine zis perioada urmatoare va fi una a schimbarilor… in primul rand as vrea sa ma schimb… dar sa pastrez ceea ce e bun… si sa devin si mai bun… dar sa nu-mi pierd valorile dupa care imi urmez cursul vietii si care m-au adus aici unde sunt…intr-o lume prea pustie pentru mine… dar prea galagioasa totodata…

Ea…(2)

….a urmat apoi o perioada in care nu prea am mai interactionat cu EA, poate ca si pentru faptul ca se apropiase sesiunea, eram si in vacanta, pe la facultate nu mai mergeam, iar la examene ca la examene…veneai, zareai un loc liber si te puneai acolo, sau uneori te aseza profesorul unde dorea, ce mai vorbeam cateodata pe holurile facultatii dupa examen, in rest nu mare lucru….

….intre timp se apropia luna martie, luna in care era ziua ei de nastere. am stat pe ganduri ceva timp cum sa incerc sa ii capat atentia pentru un moment…intr-un final am zis sa-i trimit o felicitare pe mail…apoi am stat iar pe ganduri: “ce va zice EA oare? daca va crede altceva?” hmm….asa ca m-am semnat ca un admirator secret si am pus o adresa de mail la care sa pot fiu contactat dar sa-mi protejeze adevarata identitate….zis si facut….putin surprins am primit raspuns in aceeasi zi cum ca imi multumeste si ma intreaba cine sunt…bineinteles ca nu i-am spus cine sunt…ci doar ca sunt un admirator secret…a fost surprinsa…nu se astepta…..apoi am avut discutii zilnice pe mess…bineinteles ca legate de identitatea mea…ca de unde o stiu, ca de ce ea..ca…diverse….dar a vazut ca nu am intentii rele si nu sunt o persoana rau intentionata…. 16 zile a durat pana i-am raspuns la niste intrebari care aveau sa confirme identitatea mea…in tot acest timp….a fost foarte greu sa o vad zi de zi la facultate si sa nu ii pot spune nimic…

…a fost ok cand a aflat cine sunt…nu a reactionat urat in nici un fel…adica cel putin cred ca am sa mor cu impresia ca i-a facut chiar placere un pic de mister asa, chiar daca uneori ma ameninta ca nu mai vorbeste cu mine dupa ce afla cine sunt si chiar ca ma va papa dupa aceea:)…ce vremuri…

…asa…si ziceam ca a aflat cine sunt…bineinteles ca am continuat sa vorbim si dupa… stateam cu orele pe mess dupa ce veneam de la facultate… ajunsesem sa fim ultima persoana care ne spune noapte buna una alteia…..dar….dap..exista si un “dar” in aceasta situatie….ceva se intamplase intre timp…ci nu intre mine si EA ….ci intre EA si altii…

…sa spunem ca nu as fi fost singurul care ar fi vazut-o ca o fata de treaba si simpatica….sa zicem ca ar mai fi intervenit pe fir si alti “admiratori”…dar doar eu eram cel secret…restul incercau din rasputeri sa-i atraga atentia…

…bineinteles ca erau tot colegi de facultate de an…chiar amici de ai mei….ok…nu le-am zis nimic…am zis sa stau sa vad ce se intampla…eu de obicei la facultate stau prin ultimele banci pentru ca asa imi place mie…ba nu am chef sa stau in gura profului, ba am de facut altceva…ba am chef sa stau un curs intreg si sa observ ce face lumea prin sala…

…eu fiind un bun observator la lucrurile care conteaza pentru mine….si mai ales ca si tin la ele…bineinteles ca eram mai mereu cu privirea asupra ei…pur si simplu nu ma mai saturam sa o privesc:)….vad eu o zi….2 zile….un coleg se pune mai mereu in spatele ei….stau..ma uit…ok…poate mai sunt si alti colegi prin preajma…mai trec cateva zile….colegii din preajma sunt altii…doar elementul comun era ea….hmm…..”asta are ceva intentii”,  zic eu….se tot baga el in seama cu ea…dar fara succes….aflu peste cateva zile ca el ar fi fost interesat de ea….ca ar fi iesit prin oras….si ca deja s-ar fi terminat totul…ca el si-ar fi ratat sansa…. ok zic eu… omul si-a incercat sansa… s-a grabit, si-a ratat-o….asta e….shit happens…nu-s cu nimic de vina eu… bineinteles ca intre timp eu si EA vorbeam mai tot timpul pe mess… la facultate de multe ori nici nu vorbeam… servus-servus si atat… apoi trecand timpul, cei care eram la facultate in aceeasi grupa am devenit oarecum prieteni si mai ieseam din cand in cand prin oras….toate bune si frumoase….peste cateva saptamani… isi mai face aparitia inca un “admirator”….iar de aici lucrurile au inceput sa se complice un pic…

sfarsit partea a II-a… va urma…

Vreau…

Mereu am ceva la care sa ma gandesc, mereu visez la viitor, mereu ma impiedic de trecut… gresesc, si inca gresesc mult pentru ca nu pot trece peste anumite lucruri, nu pot sa uit prea usor unele amintiri si asta ma tine in loc. Am multe de facut legate de viitorul meu atat profesional cat si sentimental. Unul fara altul nu se poate. Daca nu exista un viitor sentimental profesia este egala cu 0, nu ai motivatie, nu ai pentru ce te pregati…daca nu exista cel profesional, cel sentimental nu suna bine, nu spun ca e absolut necesar, insa e bine sa ai si un viitor….

Acum sa zicem ca am planuri pentru cel profesional si ca ar fi in grafic daca totul va merge bine in urmatoarele 2-3 luni…dar cand stau si ma gandesc ca sentimental sunt undeva trecut bine pe minus si fara pic de speranta la orizont incepe sa scartie cel profesional…unele lucruri ce le-as putea face in 2 ore… imi iau cateodata si cateva zile…

..sentimentele sunt printre putinele lucruri de pe lumea asta care implica mereu doua parti, iar daca o parte nu o ajuta pe cealalta…totul s-a dus…

Vreau doar …. ceva….ceva care sa…vreau o schimbare…….cat mai curand…

Sfarsit de octombrie…

A mai trecut o luna din viata mea, o luna plina de semnificatie, intamplari, situatii, cel putin pentru mine. Luna aceasta am simtit ca am mai evoluat un pic, ca am mai dobandit experienta de viata. Am realizat ca uneori o situatie nu poate depinde numai de mine, cateodata mai trebuie sa existe si altcineva care sa se implice, am mai realizat ca uneori e bine sa renunt mai devreme, decat mai tarziu … deoarece odata cu trecerea timpului rana lasata e mai adanca… si doare…

La inceputul acestei luni mi-am luat si primul meu job, nu e cine stie ce., adica nu e ceva din care sa fac cariera….dar ma ajuta sa-mi limpezesc mintea si sa pot sa uit anumite amintiri….jobul asta ma tine treaz toata noaptea. Chiar daca sunt inconjurat de imbecili, am invatat sa ignor complet, am invatat sa fiu nepasator, am invatat sa merg mai departe.

La facultate nu stiu daca am fost de vreo 5 ori luna asta, nu mai am nici un interes fata de facutate de cand nu mai sunt cu EA in grupa. Poate ca e mai bine asa, sa fim in grupe separate… poate ca asa rana se va cicatriza mai usor…poate ca voi trece peste…poate…..dar nu, nu pot….inca tin la ea, inca ma gandesc la ea in fiecare zi, inca ma intreb…ce-ar fi fost daca?….

Asta e viata…cu suparari, necazuri si dezamagiri…tot ce imi ramane de facut e sa incerc sa o schimb…