2011…

Aproape ca s-a incheiat si acest an… mai sunt cateva zile… nimic nu se mai poate schimba in 3 zile. A fost al naibii de bun si de rau in acelasi timp. A fost extrem de aiurea. Tot ce a iesit bine a dus catre rau, iar ce a iesit rau a dus catre ganduri bune. E un cerc vicios foarte ciudat.

2011 a fost anul in care am calatorit mult. Am vazut Romania in lung si in lat. Daca adun distantele cred ca as fi putut inconjura pamantul pe la ecuator. Si mi-a placut. Am vazut locuri minunate, am cunoscut oameni interesanti si mizerii aproape umane. Am vazut peisaje fabuloase si locuri fara pic de viata. Am ratacit prin gari si am fugit dupa trenuri asa cum nu am mai facut-o pana acum.

2011 a fost anul in care am apreciat evolutia umana. Daca traiti intr-un oras mare ar trebui sa fiti fericiti (NU, bucurestiul nu e un oras, e o comuna primitiva, o jungla cu tramvai si metrou). Eu sunt. Daca nu se intampla asa, bucurati-va de linistea orasului. Am fost foarte placut impresionat de  orasele ca Turda sau Miercurea ciuc. Deceptia anului a venit din partea orasului Targu-Jiu. Oameni mai prosti ca acolo nu am vazut pe nicaieri. Si curve. Si cocalari. Si oameni prosti. Imi e mila de Brancusi ca a trebuit sa se nasca in gloata aia de olteni. Daca nu ar fi fost el, Targu-Jiu ar fi meritat ras de pe fata pamantului. Bineinteles, ca peste tot exista si exceptii, dar in Targu-Jiu sunt mai mici ca orisiunde.

2011 a fost anul in care (m-)am mintit mai mult decat pana acum la un loc. Si imi place. si pot mai mult. Si vreau sa continui, ca imi place. O minciuna spusa la vremea ei, face cate 10 adevaruri. Daca vrei sa nu ai batai de cap, spune-i omului ce vrea sa auda, asta daca nu-ti pasa de el. Daca iti pasa, fa-l sa planga. Va aprecia mai tarziu lucrul asta si iti va da dreptate. Nu incerca sa ajuti o persoana care nu recunoaste ca a gresit. Iti va face zile amare mai tarziu.

2011 a fost anul care m-a invatat sa traiesc din amintiri. O amintire placuta, muncita, in care s-a investit pasiune candva te va hrani mult mai bine decat o seara cu “prietenii” in vreun local galagios si imbibat de alcool. Sunt unele lucruri pe care nu poti sa le uiti toata viata si care sa te tina in loc din cauza lui “ce-ar fi fost daca…”

2011 a fost un an marcant pentru mine. Daca anii dinaintea lui au fost de tatonare, de teste, de incercare, 2011 mi-a aratat fata placuta si neplacuta a unei realitati care o credeam candva modelabila dupa propriile nevoi. Dar nu a fost asa. 2011 mi-a aratat ca si altii au nevoi si merita ascultati.

2012? Vom vedea…

Stiu deja…

Eu stiu… stiu deja
Intr-o zi o sa ajung cineva
Si stiu… da, da
Ca nu e doar imaginatia mea

                                  Guess Who – Oriunde te duci

Stiu deja toate astea, stiu ca pot fi ce vreau eu sa fiu, stiu ca pot da lovitura oricand. Problema e alta. Am avut tot candva. Am avut tot ce mi-am putut dori la un momentdat, totul era perfect. Era perfect pentru ca mi-am dat interesul sa fac totul ca la carte si asa a iesit. Ajunsesem in varf. Era punctul maxim pe care il puteam atinge atunci…

… dar toate astea au trecut. Au trecut zilele cand nu imi pasa de ziua de maine, au trecut zilele cand faceam tot ce imi debita mintea, a trecut vremea cand cand iubeam si  eram credeam ca sunt iubit, au trecut vremurile cand spargeam banii pe fel si fel de placeri de ale mele. Asta a fost distractia specifica varstei de atunci.

Au trecut aceste vremuri. Au venit altele, altele cu mai multe responsabilitati, cu mai multe pe probleme, cu mai multe ganduri negre… si totul a inceput sa pice, sa se destrame, sa nu mai fie totul asa bine. Asta pentru ca ma gandeam prea mult cum sa rezolv ceva. Si poate si pentru ca nu mai era motivatia aceea de a fi in varf. Am ajuns candva acolo, stiu care e calea sa ajung, a doua oara nu mai avea farmec.

Dar stiu, stiu ca daca gasesc acea inspiratie pot reveni la vremurile de mult apuse, atunci cand era bine…

Adevar sau minciuna?

Toti facem aceste lucruri zi de zi. Toti am auzit proverbe despre minciuna ca are picioare scurte, ca nu ajunge departe, ca daca nu minti nu trebuie sa tii minte tot, si alte cele. Multa lume apreciaza adevarul, se bate cu pumnul in piept ca spune doar adevarul si numai adevarul. Daca intrebi niste persoane ce urasc cel mai mult la alta persoane cel putin 6/10 vor spune in primul rand “minciuna”.

Traim in secolul 21(nu ca ar avea vreo importanta matematica asta), sau mai bine spus traim in epoca minciunii. Unde ne uitam, in stanga si in dreapta servim numai minciuni pe paine. Reclamele la diverite produse de cele mai multe ori se dovedesc minciuni, filmele, emisiunile, stirile, pe care le vedem la tv sunt bazate pe minciuni, pe lucruri ireale, pe lucruri care totusi societatea le accepta si nu le condamna.  Unde e logica? Condamni o minciuna nevinovata spusa de un prieten, dar iti face placere cand toti ceilalti te mint in fata si tu stii asta? Ce inseamna asta? Ca ceva nu e in regula cu tine din punctul meu de vedere. De ce spun punctul meu de vedere? Pentru ca de multe ori punctul meu de vedere difera de al lor.

Daca cineva m-ar intreba ce as alege intre adevar si minciuna as sta destul de mult timp sa ma gandesc. Sunt situatii si situatii. Sunt unele minciuni care fac mai mult bine, decat adevar care face mai mult rau. Dar sunt si situatii in care minciuna e minciuna si adevarul doare.  Totul tine de contextul in care minti sau spui adevarul. In perioada pe care o traversam in aceste momente, adevarul doare, si doare tare.  O minciuna buna, una credibila, una de incurajare nu cred ca ar deranja pe nimeni. Mi-ar place sa fiu mintit ca totul va fi bine, mai ales cand adevarul e mai mult decat evident. Mi-ar place sa aud adevarul de la tine, decat sa il aflu mai tarziu de la altii. Mi-ar place sa ma minti ca nu vrei sa ma mai vezi doar ca sa imi redai libertatea. Mi-ar place sa stiu adevarul atunci cand vrei imposibilul.

Societatea actuala este construita in jurul minciunii. Oricat ai incerca sa o ridici intr-un mod onest nu ai sanse. Adevarul suna urat. Minciuna este o euforie. Masele de oameni nu gandesc logic. Masele de oameni vor doar promisiuni, vor imposibilul. Cine e in fruntea lor? Cine ii conduce? Cel care stie sa ii minta cat mai frumos. Cel care stie ce vor ei sa auda. Cel care le ofera circ.

Daca eu stiu care e treaba cu adevarul si minciuna, ce ar trebui sa o promovez? Daca adevarul e calea grea si am incercat-o si nu a mers ar trebui sa incerc si calea usoara? Daca minciuna functioneaza, ar trebui sa continui? Conteaza ca adevarul ma face mai om, sau ca minciuna ma ridica?

Si daca minciuna e alternativa mai buna?

Octombrie…

Octombrie. Sfarsit de octombrie. Cea mai urata luna pentru mine. E luna in care vine frigul, luna in care in ultimii ani nu m-am simtit prea bine.  Este luna in care imi dau seama ca a trecut un an de cand am inceput un lucru pe care aproape l-am terminat. E luna in care copacii sunt in nuanta focului, e luna in care au inceput cele mai multe povesti de iubire, e luna in care am incetat mereu sa visez, e luna in care am luat cele mai bune si mai putin bune decizii, e luna contrastelor, e luna pe care as vrea sa o scot din calendar, e luna care care as vrea sa o sterg cu guma de la capatul creionului, e luna care m-a mintit cel mai mult, e luna care mi-a promis multe, e luna care m-a facut sa uit ce inseamna copilaria, e luna care  m-a schimbat… e luna octombrie.

Te iubesc?

Primul sarut a fost pe la vreo 11-12 ani in tabara in Covasna. Nu ii mai retin numele, era cu vreo 2-3 ani mai mare ca mine… a fost scurt. Prima potentiala prietena tin minte tot in aceeasi vara. Am fost la o plimbare si am mancat o placinta cu branza. A doua oara nu am mai iesit. O chema Leda parca. Mai incolo peste vreo 1-2 ani aveam un “crush” pentru Luci, vecina de la 4, mi-a trecut repede cand am aflat ca e cu altcineva. In ultimul an de gimnaziu mi se pusese pata pe Ina. Pana atunci eram 2 inamici, dar imi devenise simpatica.

In liceu i-am spus prima data lui Roxi P. ca tin la ea la un chef la sfarsit de a 12-a dupa Bac. Nu am mai vazut-o de atunci. Doar s-a folosit de mine sa o ajut la bac. In aceasi perioada vorbeam mult cu Miha. A fost o treaba la distanta. Ea m-a invatat ca lucrurile la distanta nu merg. Ilinca mi-a confirmat acest lucru. Dar am ramas amici si pana in ziua de azi.

Am inceput facultatea. Am vazut-o pe B.A.M. intr-o marti, iar vineri deja eram cu gandul la EA. Au fost zile frumoase atunci. Cand vad trandafiri albastri la ea ma gandesc.

Am plecat la mare. Sa bohotesc(stiu, nu e in dex, intrebati-ma daca nu stiti ce inseamna). Maria era o fata sociabila. In ultima seara la mare Emma m-a dezmierdat cu sarutari fine. Ne-am mai vazut o singura data, nu ne-am facut planuri. Orice sarut cu o tenta vaga de tigari ma duce cu gandul la ea.  Acum 2 primaveri Oxi credea ca e destinul. Eu stiam ca e doar de o noapte, doua(3 au fost).Zici Oxi, zici alcool. Roxi E. M-a fascinat cu zambetul ei. Stefania era mare amatoare de plimbari pe plaja. Ioana era prea emotiva, dar acea noapte pe plaja cand dansam pe melodiile lui Akcent, mai ales cea cu buchetul de trandafiri de roua, nu o voi uita. I-am pierdut numarul de telefon cand mi-am uitat telefonul in maxi-taxi. Nu m-a mai sunat niciodata. Roxi R. a fost perechea din melodia cu Vama Veche. Dar a fost doar o vara, nici macar. Am incercat sa fiu romantic in toamna-iarna 2010 cu Roxi E. Nu a functionat. Romantismul a murit de mult. Misha in primavara a crezut ca se poate orisicum. Nu a fost asa, chiar daca am incercat de 2 ori. Avea o prietena draguta. Eu eram cu gandul departe.

Apoi a inceput “rebeliunea”. Fiecare zi de weekend era o aventura, in fiecare sfarsit de saptamana cineva imi credea minciunile… Ce fiinte naive…

De ce am scris toate astea? Pentru ca mi s-a pus pata cand ascultam astazi “Iris – Stele in par”. Am ajuns la concluzia ca NU TE MAI IUBESC. Te-am iubit candva, la momentul respectiv.M-am saturat sa traiesc din amintiri. Tu ai dat cu piciorul. Acum nu imi mai pasa. Ai fost o etapa a vietii mele, te-am folosit ca obiect de studiu (neintentionat). Acum e prea tarziu. Life goes on.

“Nimeni nu vrea sa spuna,nici in rau,nici in gluma
Faptu’ ca uneori nu mai gasesc scapare
Cand se-aduna chestii care te marcheaza, si pana la urma
Ii tragi dupa tine pe toti care iti intind o mana.”   Spike – Amintiri

Da. Exact asa ma simt in aceste momente. S-au adunat multe, vin si mai multe. Multi cred ca totul e simplu de indata ce esti adult. Nu e. Au trecut ani, am incercat sa fac sa fie totul bine, atat pentru mine cat si pentru cei dragi. Am incercat “n” variante, nu a mers, nu s-a putut, nu s-a vrut. Nu am incetat sa ma gandesc la alte “n” variante. Zi si noapte. Nu a mers. Stiu foarte bine ca suntem raspunzatori fata de propria viata. Stiu asta. Dar ce sa mai fac atunci cand tot incerc si nu merge? Ce sa mai fac astfel incat sa nu mai esuez? Incerc din nou. Si incerc iarasi. Si iarasi nu merge. Si mai incerc. Si tot nu merge. Cat sa ma mai chinui sa fentez destinul? Cat sa ma mai mint? Cat trebuie sa incerc pana sa renunt? Mai pot continua? Ma mai pot minti ca totul va fi bine?

Sunt dimineti in care nu vreau sa ma trezesc de teama gandurilor care ma framanta zi de zi. Sunt seri in care nu pot sa adorm din cauza acelorasi ganduri.

Mai grav e ca sunt si altii afectati de neputinta mea. Si ca nu mi-am implinit promisiunile fata de ei. Promisiunile fata de mine. Am vrut. Am incercat. Nu am reusit.

Critic mult. Critic pe toata lumea. Ma cred superior. Recunosc cand sunt infrant. Nu sunt facut pentru o relatie. Multele si scurtele avute s-au terminat cu minciuni, promisiuni false, brusc. Daca am tinut la tine, tu ai plecat. Daca tu ai tinut la mine, eu am plecat. Asa a fost mereu. Asa am facut de fiecare data. M-am saturat sa mai incerc sa inteleg o persoana la care as putea tine. Stiu ca se va termina la fel cum a inceput. Brusc. Toate incercate lent nu au avut nici un strop de succes.

De vina sunt eu. Nepasarea mea ucide. Daca imi pasa, ma ucid pe mine. Ma ucid gandurile si framantarile si intrebarile pus in miez de noapte atunci cand nu am somn. Vreau prea mult de la altii. Vreau sa vad implicare. Vreau sa vad ca incearca. Dar se pare ca doar eu fac asta. Sau asa mi se pare. Sau asa ma amagesc eu. Sunt de parere ca daca nu esti cu mine esti impotriva mea. Posibil sa gresesc. Vreau sa vad mai multi oameni care gandesc logic. Nu am nici o sansa. Vreau sa vad oameni care sa isi asume riscuri calculate. Nu am sa vad. Nu vad multe in viata asta. Oare deja m-a orbit indiferenta mea? Oare deja ar trebui sa ma las prada celorlalti? Oare ar trebui sa ma las dus de val? Oare e mai simplu asa? Oare doar eu sunt asa?

Multe intrebari fara raspunsuri…

Deseori ma gandesc cum e sa ai o familie, mereu vad oameni mai simpli decat mine, care au un copil si eu iesit la plimbare si uita de greutatile zilei cotidiene. Si sunt invidios. Invidios ca nu pot simti ce simt ei. Si ma gandesc la faptul ca nu voi fi niciodata ca ei. Fericit. Niciodata. Niciodata in imprejurarile actuale.

Vreau sa renunt la tot. Vreau sa renunt la viata asta… Ceva ma opreste…

Si inca o data…

Acum un an credeam ca stiu ce e fericirea, acum un an credeam ca fericirea este a mea, acum un an credeam ca mi se cuvine, acum un an credeam ca totul e bine.

Acum un an lucram la mare, era soare, era cald era bine, o “ea” era langa mine, eu eram langa ea, totul parea ca se indreapta catre ceva concret, ca ma cumintesc, ca trebuie sa fiu mai bun in ochii altora.

Dar s-au schimbat toate de atunci, eu nu mai lucrez unde lucram, nu mai lucrez pentru cine lucram, “ea” e doar una din persoanele care si-au lasat numele in amintirea mea, eu am devenit mai rau, in ochii altor persoane, dar in sinea mea doar mai arogant, nu imi mai pasa de multe lucruri. Mai mult dureaza sa notez numere de telefon, decat sa uit persoanele carora le apartin.  Am ajuns sa nu mai stiu care e casa mea. Mai mult sunt plecat decat stau acasa. Prefer sa nu privesc in urma dupa ce plec de undeva.

Acum fericirea e gandul la viitor, fericirea e acel ceva dupa care alergam cu totii,dar pe care nu il prindem niciodata, fericirea e ceva ce nu poti avea, fericirea… fericirea nici ea nu stie ce vrea…

Nu pot sa ma opresc, nu inca, nu pana cand soarele nu va rasari si pe drumul meu, nu pana cand  voi simti eu ca am facut tot ce mi-a stat  in putinta sa-mi indeplinesc obiectivul.

Daca nu te mint, inseamna ca nu imi pasa…

20 iulie 2011

S-a intamplat ceva deosebit azi? nu. Ma chinuie talentul scriitoricesc? nu. Dar de ce titlul acesta?

Pentru ca pot. Multe lume nu intelege ca unele lucruri le faci pentru ca poti, iar cele pe care nu le poti, nu le faci. Logic, nu? da de unde? nimeni nu mai gandeste asa. Toata lumea crede ca poate sa faca tot, toata lumea crede ca pot sa fac tot. Iar daca nu fac tot, pentru ei, nu inseamna ca nu pot sa fac, inseamna ca nu vreau sa fac, nu vreau sa ii ajut, nu vreau sa fac sa fie bine. Bine, poate ca si eu i-am invatat gresit, aratandu-le cand puteam, un lucru extraordinar: eram acolo unde trebuia pentru ei. Si dupa cum stiti, in ziua de azi, sa fii unde trebuie pentru cineva e lucru mare. Si asa a inteles lumea ca daca eu pot sa fac asta, restul sunt nimicuri, nu conteaza ca nu le-am mai facut in viata mea, conteaza pentru ei ca nu vreau sa ii ajut.

Ceva de genul si cu parintii. ei se asteapta sa le rezolve copilul lor, super copilul lor care i-a invatat cu binele, toate cele. Scuzele lor nu pot fi altele decat ca ei au trait alte vremuri si era altfel atunci in perioada lor, ca pretext al neputintei lor. Daca le zici ca nu poti sa ii ajuti cu ceva incep sa te compare cu altii de varsta ta care cica ar fi facut marea cu sarea. Bun, nimic rau pana aici… Dar intrebare pentru parinti: voi v-ati comparat cu parintii altora? voi v-ati comparat cu altii de varsta voastra? Si linsite deodata… raspunsul nu mai vine.

Inainte sa ma intrebi de ce nu te ajut, intreaba-ma daca pot. Daca ai ajuns sa vorbesti cu mine si nu te-am expediat inseamna ca vreau sa te ajut. Ca daca nu vroiam sa te ajut nu mai apucai sa imi pui nici o intrebare, erai expediat deja. Dar asta nu inseamna ca si pot mereu. Si da mereu incerc sa fie bine. Daca nu iese asa, nu inseamna ca am vrut sa iasa rau, ci pur si simplu asta e viata, cateodata nu iti iese asa cum vrei.

Desteapta-te romane

E ora 11:28, lumea inca doarme, chiar daca ne-am pus la somn in jurul orei 0:30.  Afara ploua. Cum poti sa dormi atat? Cum poti sa te insulti dormind atat? 11 ore? Si inca nu s-au trezut. 8-9 ore consider ca sunt extrasuficiente chiar si dupa cea mai obositoare zi din viata. Dar nu a fost cea mai obositoare zi din viata. A fost o zi de plimbare lejera, a fost o zi obisnuita.

Multi prefera sa isi iroseasca viata dormind, multi vor sa isi doarma viata. Daca dormi 50% din zi… dormi 50% din viata. Cum sa existe productivitate in tara asta cand romanul de rand prefera sa doarma decat sa gandeasca.

Cocosul deja canta a 6-a oara. Nimeni nu schiteaza nimic.

Se pare ca am din ce in ce mai putine lucruri in comun cu prietenii mei. Trebuie sa imi gasesc altii…

Cimitir de amintiri…

Si am inceput sa sap, si sa dezgrop si sa privesc si sa arunc amintiri. M-am pus pe rasfoit lucruri vechi din camera mea… lucruri pe care le pastram doar pentru ca imi aminteau de o persoana, de alta, sau de mine in alta etapa a viateii mele. Dar cum pot merge mai departe, cum pot sa evoluez, daca nu ma detasez si de aceste lucruri, daca nu le infrunt odata pentru totdeauna?

Am gasit multe lucruri din perioada facultatii, lucruri ce imi aduc aminte de una din cele mai schimbatoare perioade, perioada ce a insemnat bazele evolutiei mele. Am stat si am citit cateva ore ceea ce scriam acum cativa ani buni.  Am zambit, mi-am adus aminte de oamenii de atunci, m-am intristat, m-am gandit la prezent, am zambit si am aruncat la cos hartiile. De asemenea am gasit si unele desene abstracte ce la mâzgăleam pe foile dintre cursuri. Si acum imi mai aduceam aminte la ce ma gandeam cand le faceam. Le-am aruncat si pe acelea. Nu am mai desenat de 3 ani nimic. Am aruncat tot ce imi aducea aminte de acea perioada. Ceva s-a rupt din mine. Ceva a plecat…

Am avut ocazia astfel, sa vad ce am fost si ce am ajuns. Mi-am pierdut naivitatea de acum cativa ani. Am devenit independent. Visez mai putin. Realitatea ma inconjoara. Viata e mai grea… viata e mai frumoasa. Viata merge inainte. Soarele imi zambeste mai des.

Si au trecut doar 4 ani…

“Cimitir de amintiri
Inimi frante si iubiri
Ia la tine si ingroapa
Inca o iubire moarta….” (Aia – Cimitir de amintiri)